lume

Pe vârful unui munte a început construirea uneia din cele mai înalte statui din lume, care va avea peste 100 de metri înălțime

Lucrările de construire a statuii gigante au început miercuri, 4 ianuarie 2023, și vor fi finalizate peste patru ani, respectiv…

1 an ago

Așa arată clasamentul primelor 10 țări cu cele mai mari salarii medii lunare din lume

În cazul în care vă gândiți să munciți în străinătate pentru a vă mări veniturile, atunci ar trebui să aruncați…

1 an ago

Una dintre cele mai puternice femei de pe Glob a reușit să se impună într-o lume dominată de bărbați

Cu o atitudine relaxată în compania oricăror lideri sau reprezentanți politici, această femeie a condus patru guverne timp de 16…

1 an ago

De la o sămânță s-a ajuns la cel mai mare praz din lume. Ce condiții au fost necesare pentru a obține leguma gigant

Un grădinar amator din Stoke-on-Trent, Marea Britanie, este oficial cultivatorul mândru care a obținut cel mai  lung praz din lume.…

1 an ago

Cel mai mare tunel artificial din lume are aproape 2000 de ani și a fost atât de bine conservat încât și azi e deschis publicului

Pe actuala coastă sud-estică a Turciei, a fost fondat, în jurul anului 300 î.e.n., de către Seleucus, unul dintre generalii…

1 an ago

Unul dintre cele mai periculoase locuri din lume. E ca în iad

Localitatea Derweze este atracția de foc a țării mai puțin călătorită din Orientul Mijlociu, Turkmenistan! Aici există Poarta Iadului. Este…

1 an ago

Cele mai mari macaroane cu brânză din lume au fost preparate anul acesta în SUA. Cine a mâncat acest preparat

Compania Schreiber Foods Inc. (SUA) a obținut titlul Guinness World Records pentru cele  mai mari macaroane cu brânză. Recordul a fost…

2 ani ago

Cele mai mici vaci din lume – Rani și Manikyam. În prezent, în Guinness World Records mai este doar una. Ce s-a întâmplat?

”În urmă cu doi ani am realizat că vaca Manikyam este mult mai scundă decât vacile obișnuite", iar „Rani este…

2 ani ago

Cel mai mare tun din lume a fost construit de nemți pentru a invada Franța

"Schwerer Gustav" este cea mai mare armă de calibru folosită vreodată în luptă. Atunci când voiau să demonstreze cât de…

2 ani ago

Adevăruri neștiute: Serghei Mizil despre Nicu Ceaușescu. Chiar dacă era un om iubit, el nu își mai găsea locul în lume

Ridicare și cădere. În vârful piramidei și dintr-o dată jos, în cel mai neimaginabil hău al vieții pământene. Aici s-au…

2 ani ago

This website uses cookies.