Actual

Coaliţia pregătită pentru modificarea Constituţiei

coalitie

Actuala coaliţie de guvernămând încearcă cu paşi mici şi timizi să modifice Constituţia. După declaraţiile recente ale liderului UDMR, Kelemen Hunor, acum vine şi reacţia social democraţilor care au anunţat că pregătesc un material cu priorităţile partidului privind modificarea legii fundamentale, arătând că va trebui să existe o discuţie şi în cadrul coaliţiei.

 Coaliţia pregătită pentru  modificarea Constituţiei

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că social-democraţii Titus Corlăţean şi Robert Cazanciuc vor pregăti un material cu priorităţile PSD privind modificarea legii fundamentale, arătând că va trebui să existe o discuţie şi în cadrul coaliţiei.

„Am avut o discuţie acum două săptămâni cu Titus Corlăţean şi Robert Cazanciuc pe acest subiect, o să pregătească dânşii un material pe care o să-l prezint partidului, ce vedem noi prioritar pentru modificarea Constituţiei, dar oricum va trebui o discuţie şi în cadrul coaliţiei”, a spus Ciolacu, la Parlament, după Consiliul Politic Naţional al PSD.

El a subliniat că nu există o decizie luată în coaliţie pe acest subiect, dar că este o temă de discuţie.

„Nu este luată o decizie în cadrul coaliţiei. Este o temă pe agenda coaliţiei. Nici nu am considerat să fie o prioritate pentru români, sunt ferm convins că nu este o prioritate pentru români, cu toţii ştim că această combatere a preţurilor şi a escaladării preţurilor este prioritatea românilor şi a noastră, a tuturor, dar dacă ne uităm ca şi calendar legislativ, cred că se impune a se lua o decizie în coaliţie dacă facem o eventuală modificare a Constituţiei sau nu. Ori îl declanşăm în acest moment, ori România va pierde şi acest moment de a moderniza Constituţia”, a mai spus preşedintele PSD.

Kelemen Hunor: Nu renunțăm la acest lucru

Despre stabilitatea coaliţiei a vorbit şi liderul UDMR, Kelemen Hunor, care la sfârşitul săptămânii a declarat: „atunci când am lansat coaliţia, am spus că, având o asemenea majoritate, ar trebui să modificăm Constituţia”.

“Nu renunțăm la acest lucru. Oricum se va organiza un referendum de modificare a Constituției pentru că USR are un proiect de modificare a Constituției – Fără penali în funcții publice, care a trecut de Camera Deputaților. Iar când Senatul va include pe ordinea de zi și noi vom sprijini acest referendum și cred că și ceilalți colegi din Senat. Deci, oricum se va organiza un referendum de modificare a Constituției”, a precizat Kelemen.

Când a mai fost modificată Constituţia României

Singura tentativă reușită de revizuire a legii fundamentale, adoptate în 1991 de către regimul Iliescu, a avut loc în anul 2003. În Legislativ, PNL și PD au votat proiectul de revizuire susținut de PSD, altfel nu s-ar fi atins pragul necesar de două treimi din voturile parlamentarilor.

Opoziția s-a scuzat, arătând că această revizuire era o condiție de aderare la UE. La referendum, situația s-a complicat. Guvernul Adrian Năstase a avut nevoie de două zile pentru a mobiliza alegătorii.

De asemenea, la alegerile prezidențiale din 2009, la inițiativa preşedintelui Traian Băsescu, primul tur de scrutin a fost dublat de un referendum consultativ, în care se propunea modificarea Constituției.

Referendumul a trecut. Participarea a fost de 50,95% din numărul total al alegătorilor. Circa 77,78% dintre cei prezenţi la urne s-au pronunţat în favoarea Parlamentului unicameral și 88,84% în favoarea reducerii numărului de parlamentari.

Rezultatul acestui referendum a fost ignorat, deși CCR a decretat, în 2012, că voința poporului trebuie respectată.

În 2011, tot președintele Traian Băsescu a inițiat un întreg pachet de modificări constituționale. Inițiativa sa venea pe fondul crizei economice prin care România trecea la acel moment, dar a rămas fără rezultat.