Social

Consilierul lui Vlad Voiculescu: Reducerea orelor de funcționare a magazinelor duce la un risc mai mare de infectare

Consilierul lui Vlad Voiculescu: Reducerea orelor de funcționare a magazinelor duce la un risc mai mare de infectare

Unul dintre consilierii ministrului sănătății, Ștefan Voinea, a postat un mesaj pe o retea de socializare, despre noile restricții împotriva coronavirusului impuse de Guvern, în România.

Reducerea orelor de funcționare a magazinelor duce la aglomerare

Ștefan Voinea, într-o postare publicată pe o rețea de socializare, a mărturisit că, din punctul său de vedere, reducerea orelor de funcționare a magazinelor duce la aglomerare și la un risc mai mare de infectare și nu este de ajutor.

„Am făcut un review rapid al studiilor cu privire la intervențiile non-farmaceutice (NPIs) care funcționează în prevenirea răspândirii COVID-19. Nu am găsit absolut nimic care să indice faptul că reducerea orelor de funcționare a magazinelor ar fi de ajutor. Un timp de funcționare mai restrâns înseamnă șanse mai mari de a genera aglomerație, deci risc mai mare de infectare”, a scris Voinea pe Facebook.

Interzicerea întâlnirii persoanelor în grupuri mici

Consilierul lui Vlad Voiculescu, susține că cea mai bună metodă de a opri răspândirea virusului ucigaș este să se interzică și întâlnirile persoanelor în grupuri mici.

„Un studiu din Nature Human Behaviour afirmă că eficacitatea cea mai bună în oprirea răspândirii virusului ar avea-o interzicerea întâlnirii persoanelor în grupuri mici (small gathering cancellation) și închiderea instituțiilor educaționale (closure of educational institutions)”, a mai transmis Ștefan Voinea, potrivit Libertatea.