Actual

Coronavirus in Germania: Elevii sunt obligați să poarte mască tot timpul

Coronavirus in Germania: Elevii sunt obligați să poarte mască tot timpul

În Germania, elevii sunt obligați să poarte mască tot timpul în landul Renania de Nord-Westfalia, unde școala a început deja. Este cel mai populat land german, însă este singurul unde a fost impusă o astfel de măsură, critică de mulţi, mai ales că elevii au fost nevoiți să participăm astfel la cursuri în condiții de caniculă.

Alte guverne locale germane vin cu propriile strategii pentru evitarea infectărilor în școli. Cu detalii corespondentul Radio România Vlad Drăghicescu.

În unele landuri, cum ar fi Renania de Nord-Westfalia, profesorii vor fi testați în mod regulat până la vacanța de toamnă. Alte regiuni, Bremen şi Schleswig-Holstein, de pildă, mizează pe efectuarea de studii privind rolul copiilor și al școlii în ansamblu asupra dinamicii epidemiologice.

În acest sens, în trei regiuni din Schleswig, copiii, părinții și cadrele didactice vor fi testați săptămânal. Pe de altă parte, responsabilii de la Hamburg subliniază necesitatea purtării măștilor și a menținerii distanței, apelând în ultimă instanță la sentimentul de responsabilitate al părinților.

Institutul de Boli Infecțioase „Robert Koch” propune testarea riguroasă a tuturor copiilor, indiferent de vârstă care prezintă simptomele unei infecții respiratorii, strategie respinsă ferm de mulți medici, precum Till Reckert, reprezentantul Asociației federale a copiilor și a medicilor pediatri din Baden-Württemberg.

Acesta atrage atenția că mai ales copiii mici sunt afectați pe parcursul întregului an de infecții respiratorii, ale căror simptome, precum tusea și rinita, sunt foarte asemănătoare cu stările provocate de noul coronavirus. Citând studii făcute în Coreea de Sud, medicul german afirmă că rolul copiilor în vârstă de până la nouă ani în răspândire a infecțiilor este infim.

Cea mai controversată idee de protecție sanitară aparține guvernului condus de premierul din Renania de Nord-Westfalia, Armin Laschet, care cere purtarea măștii nu doar în toate încăperile școlii și în curte, ci și în timpul orelor, regulă ce se aplică de la clasa a cincea în sus.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *