Info Actual

Info Actual > Social > Covid-19. Fenomen neașteptat în România
Social

Covid-19. Fenomen neașteptat în România

Covid-19. Fenomen neașteptat în România. Numărul de infectări a scăzut în România. Cu toate că străzile sunt din ce în ce mai aglomerate, iar oamenii nu mai respectă atât de strict măsurile de izolare la domiciliu.

Acest lucru a fost remarcat de profesorul Alexandru Rafila, într-o intervenție la B1 TV. Acesta a mărturiosit că nu există o explicație pentru acest fenomen neașteptat.

„Sunt bucuros că s-a întâmplat un fenomen, nu știu încă de ce, și anume faptul că de patru zile suntem într-o scădere sensibilă a numărului de cazuri de Covid-19. Nu am avut niciodată patru zile la rând cu o cifră de infectări de aproximativ 200 de cazuri zilnic. Să vedem dacă este o întâmplare sau acest trend se menține și suntem într-o perioadă de scădere a infecției”, a declarat Alexandru Rafila.

„Sunt curios ce se va întâmpla în perioada următoare”

„Sunt oarecum surprins de această evoluție. Pentru că știm bine, în ultima perioadă, lumea a fost mai prezentă pe stradă. Se vede acest lucru și în trafic! Practic, nu putem vorbi despre o diminuare a activității oamenilor, ci, dimpotrivă despre o creștere. Sunt curios ce se va întâmpla în perioada următoare”, a mai spus Alexandru Rafila.