International

Cresc prețurile la motorină! Embargoul Rusiei începe să creeze probleme

Rusia a anunțat instituirea de ieri a unui embargou la exportul carburanților. Efectul nu a întârziat să apară – deja cresc prețurile la motorină pe mai multe piețe. Prima afectată, încă de vineri, este Asia.

După anunţarea de către Rusia a unui neașteptat embargou la exportul de carburanți cresc prețurile la motorină în Asia. Chiar dacă unii analişti se aşteaptă ca restricţia să nu rămână în vigoare prea mult timp, există temeri că embargoul ar putea genera o criză serioasă.

Și asta deoarece interdicţia va agrava tensiunile existente deja pe piaţa mondială de carburanţi. Alegerea momentului de către Kremlin nu este întâmplătoare – în lunile următoare, de iarnă, cererea ar urma să crească. Iar multe rafinării nu au mijloacele pentru a majora producţia. Cu excepția Chinei și a Indiei, care au profitat din plin de prietenia cu Vladimir Putin.

De ce cresc prețurile la motorină în Asia

Motorina este un produs de bază pentru economia mondială. Iar Rusia a fost de la începutul anului şi până în prezent cel mai mare furnizor mondial de motorină.

Pe piaţa din Asia problemele sunt complicate însă. Unul din elementele care complică lucrurile îl reprezintă reluarea în forță a transportului aerian în China. Acest fapt va duce la majorarea cererii de combustibil pentru avion, punând presiune asupra stocurilor existente.

Rafinăriile din China şi India au început deja să exporte mai multă motorină către clienţii internaţionali. Cele două ţări au avantajul de a fi cumpărat cantităţi record de petrol din Rusia, dar şi ţiţei din Iran.

Astăzi, diferenţa de preţ între cotaţiile la motorină şi cotaţiile la ţiţei, a crescut cu 2,7%, până la 30 de dolari per baril. Este un preţ mai mic decât maximul vârfului înregistrat în luna august, care a fost de 34 de dolari. Diferenţa de preţ între cotaţiile la motorină şi cotaţiile la ţiţei, reprezintă un indicator al profiturilor obținute de companiile de rafinare de pe urma producţiei de motorină.

Analiștii sunt optimiști

Analiștii avertizează însă că Asia nu este principalul cumpărător de motorină şi benzină din Rusia. „Multe vor depinde de cât de mult va menţine Rusia în vigoare embargoul privind exporturile de combustibili”, a precizat Vivek Dhar, analist la Commonwealth Bank of Australia.

Kremlinul nu a anunțat însă un termen limită pentru embargoul la exporturile de motorină şi benzină. Analiştii se aşteaptă ca restricţiile să fie însă de scurtă durată.

„După ce livrările interne vor fi acoperite, Rusia va trebui să reia exporturile. Din cauza lipsei de spaţii de depozitare”, a explicat firma consultanţă FGE. Potrivit acesteia, exporturile ruseşti de motorină ar urma să se reia cel mai târziu peste două săptămâni.

O estimare similară au și analiştii de la JP Morgan Chase & Co, conform Agerpres. Aceștia consideră că embargoul rusesc va dura doar „câteva săptămâni, până la finalizarea recoltei în octombrie”.

Ghitulescu Radu

În presa scrisă, de pe la începutul anilor '90. Am colaborat cu cotidiane, săptămânale și lunare. În ultimii ani am lucrat preponderent în presa IT.

Recent Posts

Temperaturile vor ajunge la 28 grade! Prognoza ANM

Potrivit directorului ANM, Elena Mateescu, se prognozează că temperaturile vor înregistra o creștere în zilele…

o oră ago

Pensionarii, amăgiți cu noua lege a pensiilor. Orele de muncă suplimentare nu sunt luate în calcul

Noua lege a pensiilor aduce schimbări semnificative în recalcularea pensiilor. Sunt vizați în  special pensionarii…

9 ore ago

MAE a emis o atenționare de călătorie! Este stare de urgență

MAE a emis o atenționare pentru călătorii români care se îndreaptă către Franța, cu referire…

10 ore ago

Prețul energiei în România, de aproape trei ori mai mare decât în Germania! Am întrecut și Ungaria

România, deși produce cantități semnificative de energie electrică, se confruntă cu unele dintre cele mai…

11 ore ago

Florin Barbu își propune reglementarea adaosului comercial. Susținerea produselor românești

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a prezentat mai multe inițiative legislative pentru reglementarea adaosului comercial, cu…

12 ore ago

Cardurile bancare vor mai putea fi utilizate doar până în iulie! Ce trebuie să facă clienții

Banca Raiffeisen va efectua o tranziție de la cardurile Mastercard la cele Visa. Măsura este…

13 ore ago

This website uses cookies.