Social

Crește plafonul pentru acordarea ajutorului social! Mii de români vor primi bani

voucher Sprijin pentru România; sursă foto: adevarul.ro
sursa foto arhiva companiei

Programul social „Sprijin pentru România” va continua și în 2024. Prin intermediul acestui program, românii vulnerabili primesc un card social.  Acesta va fi încărcat cu 250 de lei la fiecare două luni. Următoarea tranșă urmează să ajungă la beneficiari în luna februarie. Cu toate acestea, anul 2024 aduce o modificare în regulile programului, referitoare la plafonul de venit impus. În trecut, acesta era limitat la suma de 1.700 de lei, însă începând cu ianuarie 2024, autoritățile au anunțat că limita maximă a fost majorată la 2.000 de lei, reflectând creșterea salariilor și a pensiilor.

În continuare, românii aflați în situații financiare dificile vor primi sprijin în cadrul programului „Sprijin pentru România”, inițiat pentru a veni în ajutorul celor cu venituri reduse. Guvernul a luat această decizie pentru a ajuta populația afectată de creșterea semnificativă a prețurilor.

Crește plafonul pentru acordarea ajutorului social

Banii primiți prin acest program sunt destinați exclusiv achiziționării de alimente și mese calde. Este strict interzis ca beneficiarii să folosească acești bani pentru achiziționarea de alcool și țigări. Nerespectarea regulilor poate avea consecințe grave, incluzând suspendarea cardurilor și aplicarea de amenzi atât asupra posesorilor de carduri, cât și asupra comercianților.

Cei care beneficiază de acest sprijin financiar în cadrul programului „Sprijin pentru România” sunt:

-pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special;
-copiii și adulții încadrați în grad de handicap grav, accentuat sau mediu;
-familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere și familiile monoparentale cu venituri mici;
-familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, conform gândul.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a dezvăluit că se planifică implementarea unui program pe termen lung. Până în anul 2027, statul va oferi o sumă de 250 de lei cetățenilor care se confruntă cu dificultăți financiare. După această perioadă, sprijinul financiar se va diminua la jumătate, adică 125 de lei, și va fi acordat o dată la două luni.

Adrian Câciu a confirmat această veste.  „Valabilitatea cardurilor de energie se va prelungi până la data de 31 martie 2024. Astfel încât gospodăriile vulnerabile să aibă resursele necesare pentru a trece cu bine și peste iarna care începe. În urma discuțiilor cu reprezentanții Comisiei Europene am obtinut acordul prelungirii valabilității cardurilor de energie de la 31 decembrie 2023 la 31 martie 2024”.