Categories: Actual

Cum arată Vladimir Putin la 68 de ani? Lucruri mai puțin știute despre președintele Rusiei

Cum arată Vladimir Putin la 68 de ani? Lucruri mai puțin știute despre președintele Rusiei.

Vladimir Putin, președintele Rusiei, și-a sărbătorit astăzi 68 de ani de viață. Acesta este cunoscut pentru obiceiurile sale sănătoase și pentru faptul că iubește sportul. Conform playtech.ro, Putin înoată în fiecare zi, are centura neagră la judo, este un vânător și pescar pasionat.

Care sunt luvcrurile mai puțin știute despre președintele Rusiei? De ce este, pe de o parte, atât de apreciat de unii oameni, iar, pe de altă parte, atât de detestat? Întâmplator sau nu, de exemplu, Rusia a testat cu succes o rachetă hipersonică de croazieră „Zircon”, chiar în ziua în care liderul de la Kremlin a împlinit 68 de ani. Racheta hipersonică a fost lansată de pe o fregată din clasa Amiral Gorșkov, aflată în apele Mării Albe și a lovit o țintă navală aflată în largul Mării Barents, conform Reuters.

Lucruri mai puțin știute despre președintele Rusiei

  • Vladimir Putin se culcă foarte târziu. Prima sa masă nu este micul dejun, ci brunch-ul, un fel de dejun combinat cu prânz, pe care-l ia la orele după-amiezii.
  • Preşedintele Rusiei adoră să înoate. Acesta are programată câte o sesiune de înot după fiecare brunch, susţinând că această practică îl ajută să gândească.
  • Putin este un credincios practicant. Acesta a fost botezat în secret, într-o biserică creştin-ortodoxă. În acea perioadă religia era total interzisă pe teritoriul Uniunii Sovietice.
  • Putin nu locuieşte în Moscova. El consideră că oraşul este prea aglomerat şi agitat, astfel că preferă să lucreze în palatul său din exteriorul capitalei Rusiei.
  • Președintele Rusiei este cunoscut pentru forța sa fizică. Putin are centura neagră în Judo. În 1974, acesta a fost campionul universităţii la care a studiat.
  • Putin a lucrat la postul de radio al liceului pe care l-a urmat şi obişnuia să pună melodiile trupei britanice The Beatles.
  • Din ce în ce mai des, este numit de cei din cercul său de apropiați „Țarul”, deşi până nu demult obişnuiau să-l numească „şeful”.
  • Putin urăşte internetul. Îl consideră derutant şi total nesigur, izvor al fake-new-urilor.
  • În tinereţe, Vladimir Putin iubea romanele şi filmele cu spioni. Preferatul său era „17 clipe ale unei primăveri”, un serial despre viaţa unui dublu agent secret sovietic.
  • Putin a fost trimis sub acoperire în Germania de Est de către KGB. Se întâmpla în 1985 şi numele său de spion era „Domnul Adamov”.
  • Vladimir Putin se menţine în formă datorită faptului că nu fumează, iar alcool consumă foarte rar. Asta, în ciuda faptului că, în ultimul timp, au apărut diverse speculaţii cu privire la starea de sănătate a preşedintelui Rusiei.
Alecu Carmen

Lucrez in presa din 1997, la diverse ziare („Monitorul de Vaslui”), reviste („Acasă Magazin”) și site-uri (www.evz.ro, www.infoactual.ro, www.doctorulzilei.ro)

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

2 zile ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

2 zile ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

2 zile ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

3 zile ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

3 zile ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

3 zile ago

Parteneri

This website uses cookies.