Categories: Actual

Decizie CCR. Adio dosare ținute în sertarele procurorilor! Opinie Augustin Zegrean

Decizia CCR referitoare la întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale a fost comentată de fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, in cadrul unei emisiuni televizate, afirmând că „Era absolut obligatoriu să fie dată”.

Curtea Constituţională a României a admis o sesizare referitoare la întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale.

Încă din anul 2018 legiuitorul, adică Parlamentul, trebuia să ia măsuri pentru înlocuirea sintagmei „oricărui act de procedură în cauză” din conţinutul articolului din Codul penal referitor la întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale şi stabilirea unor condiţii clare prin care să se poată dispune întreruperea prescripţiei.

Augustin Zegrean a reacționat la decizia Curții Constituționale a României

Legiuitorul trebuia să vină să completeze legea declarată neconstituțională, a afirmat Augustin Zegrean.

În seara zilei de joi, 22 mai 2022, la o emisiune TV, Augustin Zegrean  a spus: „Legiuitorul nu a făcut nimic în acești patru ani câţi au trecut de atunci, iar judecătorii au aplicat cum au vrut acest articol de lege. În unele instanțe, unii judecători au spus „da, nu se mai întrerupe cursul prescripției”, alții au spus “se întrerupe” şi se aplică vechiul Cod Penal. Asta este o prostie imensă, să spui că se aplică vechiul Cod Penal, de vreme ce acel Cod Penal a fost abrogat”.

Totodată, fostul președinte al Curții Constituționale a precizat că dacă legea care aprobă o lege este la rândul ei abrogată, legea abrogată inițial aşa rămâne.

„Decizia de astăzi era absolut obligatoriu să fie dată ca să se oprească aplicarea aleatorie a legii”, a concluzionat Augustin Zegrean.

La ce face referire “prescripția răspunderii penale” și care este scopul acesteia

Potrivit Wikipedia.org, “prescripția răspunderii penale” este o prevedere legală conform căreia, după o anumită perioadă (stabilită prin lege) de la comiterea faptelor de natură penală, se înlătură răspunderea penală.

Prescripția NU înlătură răspunderea penală în cazul infracțiunilor de:

  • crime de război
  • crime împotriva umanității
  • genocid
  • trafic de persoane
  • trafic de minori
  • proxenetism, viol și agresiuni sexuale

Scopul și efectul termenelor de prescripție (care sunt prevăzute la art.154 din Codul Penal) sunt protejarea inculpaților. La baza  adoptării acestora stau 3 motive și anume:

  • Judecarea unei cauze după mult timp de la producerea faptelor poate să aducă mai multă suferință decât dreptate.
  • Un reclamant având o cauză validă de acțiune ar trebui să și-o urmărească printr-o procedură rezonabilă.
  • Până când se judecă o reclamație veche, inculpatul/pârâtul ar putea pierde probele necesare pentru a se disculpa.
Beatrise Braha

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

o zi ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

o zi ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

o zi ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

2 zile ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

2 zile ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

2 zile ago

Parteneri

This website uses cookies.