În cartea Confidende Man, care se va lansa în această săptămână în SUA, jurnalista Maggie Haberman de la New York Times, povestește despre câteva momente comice în care personajul principal este fostul președinte al Americii, Donald Trump.
Potrivit BBC, o bună perioadă de timp toaleta de la Casa Albă era mereu înfundată, un lucru de neacceptat. Vinovat pentru această situație a fost nimeni altul decât Donald Trump care avea obiceiul să rupă tot felul de documente apoi să le arunce în… wc. Aceste lucruri au ieșit la iveală pe fondul unor acuzații privind lipsa documentelor de la Casa Albă în perioada în care SUA era condusă de Trump, documente ce au fost ridicate de Arhivele Naționale.
De asemenea, în carte se mai vorbește și de momentul în care Donald Trump s-a gândit chiar să-și concedieze fiica și pe ginerele Jared Kushner, ambii colaboratori seniori de la Casa Albă. El a fost la un pas să anunțe acest lucru pe contul său de Twitter, dar a fost oprit de șeful personalului de atunci, John Kelly.
Acesta l-a sfătuit pe președinte să vorbească mai întâi cu Ivanka și cu Kushner înainte de spune tot ce are pe suflet. Bineînțeles că Trump nu a recunoscut acest lucru și a spus că este o minciună: „Ficțiune pură. Nici măcar nu mi-a trecut prin minte”.
Un alt moment care a stârnit râsul colegilor a fost la o reuniune a Congresului, când Donald Trump a vorbit cu un grup de angajați democrați, din rândul cărora făceau parte și oameni de culoare. Donald n-a fost atent, i-a luat drept ospătari și le-a cerut să-i aducă și lui, câteva tartine, a mai povestit autoarea cărții „Confidence Man”.
La final s-a aflat că personajele erau membri ai staffurilor senatorului Chuck Schumer și al lui Nancy Pelosi. Potrivit Adevărul, Trump s-a enervat când a văzut dezvăluirile făcute de jurnalistă și a scris pe platforma de socializare că volumul conține „multe povești inventate fără verificarea faptelor”. Se pare însă că aceasta s-a documentat foarte mult, scrierile sale bazându-se pe mai mult de 200 de surse, dar și pe trei interviuri ale lui Donald Trump.
Produsele din comerț conțin frecvent aditivi alimentari, în special cele care sunt ambalate. Aditivii sunt…
În Joia Mare, cunoscută și sub numele de Joia Patimilor, gospodinele se dedică vopsirii ouălor,…
Conform noii legi a pensiilor, o anumită categorie de români va putea ieși la pensie…
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a adus o veste bună pentru o anumită categorie de români:…
Astăzi, pe 1 mai, a avut loc un cutremur de 4,5 grade pe scara Richter,…
Salariile din România sunt un subiect de interes pentru cetățeni. Asta deoarece nivelul lor este…
This website uses cookies.