Lifestyle

DIICOT pune tunurile pe cei care fac trafic de droguri. Ce au descoperit oamenii legii

DIICOT pune tunurile pe cei care fac trafic de droguri. Ce au descoperit oamenii legii

 perDIICOT pune tunurile pe cei care fac trafic de droguri intern și internațional. Oamenii legii au decoperit o grupare specializată în trafic de ecstasy, amfetamină, cocaină și cannabis, după ce au făcut zeci de percheziții.

Astăzi, 27 ianuarie, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara – Serviciul Antidrog și procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Timişoara au efectuat 11 percheziţii domiciliare, în județul Timiș.

9 persoane bănuite de trafic de droguri de risc și mare risc

Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări față de 9 persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 44 de ani, bănuite de trafic de droguri de risc și mare risc, respectiv ecstasy, amfetamină, cocaină și cannabis.

În cauză există suspiciunea că, din anul 2019, acestea ar fi implicate în procurarea de droguri din străinătate, iar, după introducerea acestor în țară, prin intermediul unor servicii poștale și de curierat rapid, le-ar fi distribuit în județul Timiș. O parte ar fi fost distribuite în vederea consumului, cu ocazia unor petreceri private organizate restrâns.

Activitatea s-a realizat cu sprijinul autorităților germane

Documentarea activităților infracționale s-a realizat cu sprijinul autorităților germane, fiind solicitat sprijin pentru 3 ordine europene de anchetă.

În cursul cercetărilor, polițiștii au ridicat 358 de comprimate de ecstasy, 100 de grame de amfetamină și 125 de grame de cannabis.

De asemenea, în urma perchezițiilor, oamenii legii au descoperit aproximativ 200 de grame de cannabis, 5 grame de amfetamină, 3 grindere și 4 cântare.

Au fost puse în executare 9 mandate de aducere la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, în vederea audierii şi luării măsurilor legale.