Social

Doliu în diplomația română. A murit ambasadorul României în Grecia, George Ciamba

George Ciamba

Ambasadorul României în Grecia, George Ciamba, a murit duminică noaptea.

George Ciamba a fost numit în funcţia de ministru delegat pentru Afaceri Europene la 14 noiembrie 2018.

A fost diplomat de carieră şi a lucrat în Ministerul Afacerilor Externe al României din decembrie 1990.

Din ianuarie 2017 şi până la 13 noiembrie 2018, a îndeplinit funcţia de Secretar de stat pentru Afaceri Bilaterale şi Strategice în Spaţiul Euroatlantic.

În 2016, în calitate de reprezentant cu însărcinări speciale pentru diplomaţie economică, a contribuit la promovarea şi derularea proiectelor economice în cadrul cărora România are interese strategice, precum şi la consolidarea relaţiei inter-ministeriale în vederea reprezentării economice externe.

Anterior, din noiembrie 2012 a fost secretar de stat pentru Afaceri Europene, urmărind cu prioritate asigurarea unei participări active a României în toate formatele de lucru ale UE, coordonarea poziţiilor interne susţinute în formaţiunile Consiliului UE şi promovarea contribuţiei naţionale în formularea politicilor europene. Totodată, a asigurat participarea în cadrul Consiliului Afaceri Generale.

Înainte de preluarea portofoliului de secretar de stat pentru Afaceri Europene, George Ciamba a fost ambasador al României în Republica Elenă, obiectivul major al misiunii sale fiind promovarea relaţiilor bilaterale româno-elene şi a cooperării dintre cele două ţări la nivelul UE. A urmărit cu atenţie dezvoltările crizei economice din Grecia, ca parte a fenomenului crizei datoriilor suverane din UE, precum şi transformarea acesteia într-o criză politică internă şi implicaţiile asupra ţării noastre.

Secretar de stat pentru Afaceri Multilaterale şi Globale

În perioada iulie 2003 – ianuarie 2005 a deţinut funcţia de secretar de stat pentru Afaceri Multilaterale şi ulterior, Globale, în MAE. În această calitate, a coordonat dosarele asociate cu UE (Conferinţa Interguvernamentală), NATO, Consiliul Europei, ONU şi alte organizaţii internaţionale.

Principalele linii de acţiune ale mandatului său au vizat promovarea progreselor României în cadrul procesului de aderare la UE, concretizată cu încheierea negocierilor la finele anului 2004; contribuţia activă a României la dezbaterile din cadrul CIG şi cu privire la viitorul Europei; susţinerea extinderii NATO şi a UE către Europa de Sud-Est şi a implicării lor în democratizarea şi securizarea regiunii Mării Negre, o zonă de interes strategic; Parteneriatul Strategic cu SUA; gestionarea dezvoltărilor complexe asociate cu evoluţiile din Irak şi Orientul Mijlociu şi contribuţia la strategia diplomatică a României în relaţiile cu statele din zonă.

Între 1999 şi 2003, George Ciamba a fost ambasador al României în Republica Turcia, precum şi Reprezentant Permanent al României la Organizaţia Cooperării Economice la Marea Neagră, între 2001 – 2003.

„S-a stins azi noapte din viaţă, după o lungă suferinţă, prin care a trecut lucrând până în ultima clipă, ambasadorul George Ciamba. George mi-a fost coleg şi prieten apropiat de când am început să lucrăm în Ministerul Afacerilor Externe. În cariera lui exemplară, a avut o contribuţie enormă la amplificarea parteneriatului strategic româno-american, la aderarea noastră la NATO; a fost un desăvârşit ambasador al României în Grecia şi Turcia şi ministrul afacerilor europene în timpul Preşedinţiei române a Consiliului U.E. din 2019. Dispariţia sa este o mare pierdere pentru diplomaţia română, dar şi mai mult pentru cei dragi şi apropiaţi”, a scris, luni, pe Facebook, diplomatul Mihnea Motoc.