Categories: Lifestyle

Două comunități de români care se cred cei mai vechi oameni de pe Pământ, iar tradițiile lor încă se mai păstrează 

În România există două comunități considerate ca fiind cele mai vechi de pe Pământ.

La noi în țară trăiește o comunitate mică, izolată formată din gugulani, neam de păstori care trăiesc în apropierea Masivului Godeanu.

Credința lor spune că sunt cei mai vechi oameni de pe pământ. Iar specialiștii au observat anumite particularități lingvistice în vorbirea lor, care au dus la presupuneri și ipoteze privind originile lor preistorice.

De exemplu, Herodot (părintele istoriei) scria despre o țară a giganților aflată în zona Giganul sau Guganul.

Iar toate legendele și poveștile gugulanilor sunt legate de uriași, strămoșii lor, care au trăit în cele 21 de vârfuri sacre din Masivul Godeanu.

Comunitatea momârlanilor

În România, mai există încă o comunitate la fel de misterioasă, respectiv cea a momârlanilor, din zona Petroșani. Chiar și în vremurile noastre, momârlanii păstrează tradiții precreștine, păgâne, cum ar fi  sărbătoarea nedeilor, închinatul la rădăcina bradului, îngropatul morților în curte.
Momârlanii se închină în fața unui brad, îl îmbrățișează și își spun păcatele. Este un ritual care se pierde în negura vremii.

Copacul este sacru pentru momârlani

Înainte de a tăia un copac, momârlanii se închină în fața acestuia și îl cuprind cu brațele, după care îl sărută. Iar în ceea ce privește moartea, momârlanii o privesc într-un fel propriu.

Și astăzi, morții sunt îngropați în curtea caselor chiar și astăzi. De aceea, momârlanii nu-și vând casele pentru că refuză să-și înstrăineze morții.

De asemenea, un alt obicei precreștin este cel al bradului împodobit la moartea unui tânăr momârlan. Înmormântarea tânărului este transformată într-o nuntă postumă. Bradul este un substituent al miresei, al soției. Cel care moare trebuie să aibă o viață care se închide rotund, să aibă parte de nuntă.

Bradul este împodobit cu fructe, batiste, panglici. Femeile cântă un cântec, un fel de bocet, în care bradul se identifică cu tânărul.
Iar înainte de înmormântare, câteva femei cântă cântecul zorilor, în care i se spune mortului ce trebuie să facă în viața de dincolo. În cântec se spune cum trebuie să treacă apa, să se împrietenească cu câinele și să nu se sperie de lup, potrivit convorbiri.ro

Beatrise Braha

Recent Posts

Unele pensii vor fi recalculate de două ori! Daniel Baciu a oferit toate detaliile

Daniel Baciu, Șeful Casei de Pensii, a explicat ultimele modificări aduse noului formular al deciziilor…

2 ore ago

Pașapoartele se vor elibera mai ușor! Există anumite costuri

O nouă Hotărâre de Guvern aduce o modificare semnificativă în procedura de eliberare a pașapoartelor…

3 ore ago

Fraudă cu vouchere de vacanță! Ce se întâmplă dacă tichetele sunt schimbate în bani

Cinci polițiști din Inspectoratul de Poliție Județean Alba, unul dintre ei la pensie, au fost…

4 ore ago

Veniturile unor anumiți români ar putea fi tăiate și cu 50%! Cine este afectat

Veniturile bugetarilor sunt în pericol să fie reduse, iar Guvernul are în vedere anumite măsuri…

5 ore ago

Pensionarea anticipată. Cum te poți pensiona mai devreme fără penalizări?

Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, a oferit clarificări cu privire la criteriile conform cărora unii români…

6 ore ago

Ucraina, scutită de la plata taxelor vamale încă un an. Măsura a fost adoptată de UE

Ucraina va continua să beneficieze de suspendarea taxelor vamale pentru încă un an, până la…

7 ore ago

This website uses cookies.