Social

Dr. Monica Pop se ia la trântă cu statul român. „Decontați operațiile!

Dr. Monica Pop se ia la trântă cu statul român. „Decontați operațiile!
Arhiva

Celebrul medic, prof. dr. Monica Pop, supraviețuitoare a unui cancer la colon, cere statului român să deconteze procedurile chirurgicale oncologice din unitățile private de sănătate.

Foarte mulți pacienți afectați de diferite tipuri de cancer trăiesc un scenariu sumbru: primesc diagnosticul înfiorător, apoi li se spune că nu există posibilitatea de a se acționa chirurgical asupra bolii, deoarece nu există specialiști ori resurse. Acești pacienți merg apoi în mediul privat și cer o a doua opinie, ori sunt trimiși la sigur chiar de medicii de la stat, iar în aceste spitale li se spune că operația se poate face, însă costurile sunt de mii de euro.

Astfel, românii sunt nevoiți sa aleagă între șansa la viață și a-și vinde bunurile, de exemplu. Unii nici nu au ce să vândă, iar un credit bancar nu poate fi accesat de un pacient oncologic.

În privința acestor situații, dr. Monica Pop transmite un measaj disperat statului român:

„ATENTIE GUVERN, MINISTER, PARLAMENTARI:
Fff IMPORTANT!
OPERATIILE PT CANCER TREBUIE SA FIE ACOPERITE DE CASĂ ( gratuite pt pacienții asigurati) si la CLINICILE PRIVATE! E gratuit doar tratamentul radio si chimio, NU si operatiile, desi au o importanță covîrșitoare pt VIATA PACIENTILOR,
INADMISIBIL!
Bolnavii sint tot mai mulți, programarile tot mai lungi, OAMENII AU DREPTUL SA TRAIASCĂ! PLATESC ASIGURARI, BANI GREI! De unde sa scoata bani pt privat??!! Vreti sa moară pe capete?!
PROPUNERE IN REGIM DE URGENȚĂ! ARATATI CA VA PASĂ!!!”, a scris medicul pe rețelele sociale.

Deconturile sunt fără sens: în țară nu, în afară, da!

Un alt aspect discutabil în sistemul medical românesc este faptul că statul român decontează proceduri medicale efectuate în străinătate pentru pacienții români, însă aceeași procedura, realizată în țară, dar la un spital privat, nu!

De un deceniu miniștri ai Sănătății au promis rezolvarea acestui nonsens, însă din păcate nu s-a schimbat nimic.