Lifestyle

După modelul lui Becali și Costel Alexe vrea ”Arca” lui zoologică. Cum arată ferma-parc de care scrie DNA în rechizitoriu. Video

După modelul lui Becali și Costel Alexe vrea ”Arca” lui zoologică. Cum arată ferma-parc de care scrie DNA în rechizitoriu. Video

Costel Alexe, președinte al Consiliului Județean Iași, este o persoană controversată, dar și anchetată. Cu toate acestea, el nu se lasă și merge mai departe în demersul său pentru a-și vedea visul cu ochii și anume: ferma-parc plină de animale fel de fel, pe care o vom prezenta și noi, astăzi, la Infoactual.

După modelul lui Becali și Costel Alexe vrea ”Arca” lui zoologică. Cum arată ferma-parc de care scrie DNA în rechizitoriu. Video

Povestea a început așa: Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a fost trimis în judecată de procurorii DNA. El este acuzat de luare de mită şi instigare la delapidare. Conform actului de acuzare întocmit de DNA, Secţia de Combatere a Corupţiei, faptele pentru care a fost trimis în judecată Alexe au legătură cu activitatea pe care a desfășurat-o ca ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de DNA, în 6 aprilie 2020, ministrul Costel Alexe, în prezent președinte al CJ Iași, ar fi pretins, în mod direct, de la o persoană din conducerea unui combinat siderurgic, mai multe produse din tablă. Povestea este redată pe larg în Evenimentul Zilei (click aici).

După modelul lui Gigi Becali, despre care Infoactual a scris, și Costel Alexe vrea grădină zoologică nu departe de Iași, mai ales că acest oraș nu dispune de așa ceva.

Despre ”Arca lui Alexe”

Am făcut această introducere pentru a merge mai departe cu istoria de astăzi. Costel Alexe se jură că nu ”fură”, iar tabla a ajuns să fie întrebuințată la viitoarea grădină zoologică. Jurnaliștii ieșeni o numesc ”Arca lui Alexe”.

Familia şefului judeţului se pregăteşte să lanseze o fermă-parc de animale. „Ziarul de Iaşi” a mers la Sculeni pentru a vedea în ce măsură s-a dezvoltat proiectul „grădinii zoologice”, aşa cum apărea în rechizitoriul DNA, în care Costel Alexe este acuzat că a pretins de la Sidex Galaţi mai multe tone de tablă pentru realizarea unor amenajări. 

La faţa locului, lucrările erau în toi: forfotă era atât în interiorul proprietăţii, cât şi în afara ei. Din exterior, un trecător poate observa cel mult unele construcţii comerciale, grajduri şi amenajări peisagistice. Am contactat familia preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) şi, contrar aşteptărilor, ni s-a permis accesul în interior.

Telefonic, şeful CJ ne-a transmis că el nu se ocupă de acest proiect, ci ar fi strict o iniţiativă a fostei sale soţii. Despre divorţul celor doi, presa a scris că este unul formal, decis în contextul problemelor juridice ale şefului judeţului,” scrie ZdI.

Ce se află la ferma-parc a lui Alexe

Peste 30 de animale şi zeci de specii de păsări populează ferma-parc a familiei Alexe. În mediul online, s-a început deja promovarea parcului tematic sub numele „Arcaland”, dar într-o formă destul de timidă. Șeful CJ este asociat unic al unei firmei numite Domeniul Arca SRL, dar parcul ar fi gestionat de societatea fostei soţii, Corporex, mai scrie ZdI.

Printre animalele care populează zona de agrement se numără bivoli, cerbi lopătari, căprioare, mufloni, ciute, lame, cai, ponei, vaci, iepuri, oi şi ţapi. În ceea ce priveşte păsările, în fermă sunt struţi, emu, fazani, păuni, găini (diverse specii), porumbei, raţe şi altele.

Îţi deschidem poarta către o enciclopedie vie. Specii de animale din întreaga lume pe care până acum nu le-ai văzut decât în cărţi sau filme aşteaptă să le cunoşti”, se arată pe pagina oficială de Facebook a viitorului parc zoo.

Foto: ZdI