Categories: Economic

Economia planetei, în prag de prăbușire

Tot mai mulţi economişti au lansat un puternic semnal de alarmă privind o posibilă recesiune care va afecta toată lumea.

“Cutremurul” economic ar putea pleca din  China, gigantul asiatic care, încă, se luptă cu pandemia.

De asemenea, nici în Europa situaţia nu este prea bună, deoarece continentul se confruntă în prezent cu o explozie a costului vieţii, iar în SUA perioada de boom a burselor s-a încheiat.

În acest context, pentru prevenirea unui astfel de “cutremur” economic, Kristalina Georgieva, șefa Fondului Monetar Internaţional (FMI) a făcut un apel la toate ţările lumii să renunţe la măsurile care stau în calea comerţului global şi să dea o mână de ajutor ţărilor mai puţin dezvoltate.

Întreaga lume se află în faţa celei mai mari provocări din ultimii 70 de ani

Când puternicii planetei s-au întâlnit în cadrul Forumului de la Davos, șefa FMI a afirmat că economia globală se confruntă cu „cea mai mare provocare de la sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial”.

Kirstalina Georgieva a condamnat în termeni duri Rusia, făcând-o responsabilă de distrugerea a mii de vieţi, explozia inflaţiei şi încetinirea creşterilor economice pe care multe ţări de pe glob trebuiau să le bifeze.

De asemenea, aceasta a cerut ţărilor lumii să nu cedeze forţelor fragmentării geo-economice, avertizând că, în acest scenariu, întreaga lume va suferi şi mai mult din punct de vedere economic, iar scenariile geo-politice periculoase s-ar putea înmulţi şi ar putea escalada, a consemnat presa străină.

Şefa FMI a venit cu acest avertisment imediat după ce Ucraina şi-a anunţat intenţia de a lansa un plan de reconstrucţie al ţării prin intermediul unui pachet financiar al cărei valoare este estimată la 1 trilion de dolari, bani veniţi din confiscarea activelor ruseşti îngheţate în băncile străine.

„Ucraina trebuie să triumfe în acest război”

Fără echivoc, Natalie Jaresko, fost ministru al finaţelor din Ucraina a declarat pentru Financial Times: „Putin ne-a atacat pe toţi, iar efectele invaziei se vor resimţi în curând la scară globală”.

„De la cele mai sărace naţiuni care se luptă cu criza alimentară, la SUA şi UE, care se confruntă cu o explozie a preţurilor pentru gaz şi petrol şi până la cei care vor să pună stop schimbărilor climatice, toţi aceştia trebui să realizeze că Ucraina trebuie să triumfe în acest război”.

Dacă Ucraina va câştiga războiul, reconstrucţia acesteia este un obiectiv total realizabil, în viziunea lui Natalie Jaresko.

„Trebuie să scăpăm de ultimele relicve ale moştenirii noastre sovietice, să înlocuim clădirile şi aşezările ineficiente energetic şi să începem să construim punând cetăţenii pe primul plan. Este un proces care va dura zeci de ani”.

Beatrise Braha

Recent Posts

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

2 ore ago

Când intră alocațiile copiilor? Banii nu ajung înainte de Paște

Ministerul Muncii a făcut public calendarul pentru plata alocațiilor copiilor în luna mai 2024. Aceasta…

5 ore ago

Tichete pentru activități casnice! Ce activități sunt plătite fără contract de muncă

Persoanele de cel puțin 16 ani pot obține venituri suplimentare, fie că sunt angajate sau…

7 ore ago

Pietonii pot fi sancționați aspru! Amenzile ajung și la 1.700 de lei

Siguranța rutieră în Germania este reglementată prin norme strict. Încălcarea acestora poate duce la amenzi…

9 ore ago

Ce este praful saharian? Cum ne afectează respirația

În ultimele zile, zvonurile legate de praful saharian care a ajuns în România au generat…

11 ore ago

Ce alimente conțin cei mai mulți aditivi? Există risc de cancer

Produsele din comerț conțin frecvent aditivi alimentari, în special cele care sunt ambalate. Aditivii sunt…

13 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.