International

Enigma scufundării navei Moskva persistă, dar apar mărturii cutremurătoare de la părinții marinarilor ruși

Enigma scufundării navei Moskva persistă, dar apar mărturii cutremurătoare de la părinții marinarilor ruși

Crucișătorul Moskva, cea mai importantă navă din flota rusă a Mării Negre, și scufundarea sa vor rămâne în istorie ca cea mai mare pierdere a rușilor de la cel de-al doilea război mondial. Nu se știe încă ce s-a întâmplat cu adevărat pe navă.

Enigma scufundării navei Moska persistă, dar apar mărturii cutremurătoare

După dispariția navei, ambele tabere angajate în războiul din Ucraina au avut versiunea și declarațiile sale. Singurul lucru cert este că armata rusă a primit o lovitură de proporții, după ce Moskva, nava sa amiral s-a scufundat.

Ba rachete, ba explozie la bordul navei

Prima știre despre expozia produsă la bordul crucișătorului a venit din partea ucraineană.

„Rachetele Neptun care păzesc Marea Neagră au provocat avarii serioase navei rusești. Glorie Ucrainei!”, a fost anunțul inițial al guvernatorului regiunii Odesa, Maxim Marcenko.

Ministerul Apărării de la Moscova a reacționat imediat și a venit cu propria variantă: „Ca urmare a unui incendiu, muniția de la bordul crucișătorului Moskva a explodat. Nava a fost serios avariată. Întreg echipajul a fost evacuat”.

Există imagini cu explozia de la bordul navei, dar atât este cert.

Oricum, în vreme ce nava era tractată spre Crimeea, pentru reparații, valurile mari au răsturnat-o și au scufundat-o. Marinarii unei alte nave, aflate în apropiere, au reușit să salveze o parte din echipajul de pe Moskva.

Purtătoarea de cuvânt a marinei ucrainene a confirmat că Moskva este nava care le-a cerut grănicerilor ucraineni de pe Insula Șerpilor să se predea.

Moskva era o navă nouă, care a intrat în marina sovietică în anul 1983, ca o alternativă la crucișătoarele de luptă din clasa Kirov, cu propulsie nucleară. A fost cea mai puternică navă de război din Marea Neagră. Aceasta avea la bord peste 500 de oameni și cântărea aproximativ 12.500 de tone. În întreg arsenalul, se regăseau rachete anti-navă și anti-aeriene care aveau, teoretic, capacitatea suficientă să reziste oricărui atac asupra sa.

Sunt analiști militari, americani și europeni, car susțin că babordul crucișătorului a fost lovit cu rachete Neptun SAM, de pe coasta dintre Odessa și Mykolaiv. Rachetele ar fi lovit direct depozitele de muniție și așa s-ar fi produs explozia.

Descoperirile părinților unor marinari ruși aduc mărturii zguduitoare

Au apărut declarații ale unor părinți ruși care aduc noi informații despre ce s-a întâmplat la bordul navei la momentul incendiului. Desigur, nu pot fi verificate, așa cum nici cele venite dinspre partea ucraineană nu pot fi mereu.

Mama unui recrut, Yegor Shkrebets, care a făcut parte din echipajul crucişătorului, a anunţat că ar fi aproximativ 200 de marinari răniţi, informație aflată atunci când şi-a căutat fiul într-un spital din Sevastopol.

Presa din Ucraina este cea care a făcut publică povestea. Femeia şi soţul ei, căutându-și fiul, au ajuns la spitalul din din Sevastopol, unde au fost plasaţi marinarii răniţi. Nu și-au găsit fiul, dar mama lui Yegor susține că a văzut fiecare bărbat ars.

„Nu pot să exprim cât de dificil este, dar nu l-am găsit pe al meu. Erau doar 200 de oameni acolo şi mai mult de 500 pe crucişător. Unde sunt ceilalţi?”, a spus rusoaica.

Mulți dintre cei aflați la bordul navei erau soldați recrutați pentru efectuarea stagiului militar obligatoriu.

Tatăl marinarului militar, Dmitri Shkrebets, a oferit date mai concrete despre dispariția navei în apele Mării Negre împreună cu foarte mulți marinari.

„Am fost informat de către comandanţii direcţi ai crucişatorului Moskva, că fiul meu nu se numără printre morţi şi răniţi şi este inclus pe lista persoanelor dispărute. Un recrut care nu trebuia să ia parte la ostilităţi este listat ca dispărut. Băieţi dispăruţi în marea liberă? După încercările mele de a clarifica datele despre incident, comandantul crucişătorului şi adjunctul său au încetat să mai comunice. 

Am întrebat direct: De ce sunteţi voi, ofiţerii, în viaţă, dar fiul meu, un soldat, a murit?”, a transmis prin mesaj către jurnaliști ucraineni tatăl soldatului dispărut.

Deși este unul dintre primii părinţi care au început să acuze public ministerul rus al apărării că a minţit cu privire la scufundarea crucişătorului, Dmitri Shkrebets este un susţinător activ al războiului, conform surselor ucrainene.

Rusul a mai susținut că a fost contactat de trei familii care caută şi ele informaţii despre fiii lor dispăruţi de pe Moskva.

Dmitri a scris: „Acestea sunt familii din Ialta, Alupka şi Sankt Petersburg, ai căror copii sunt şi ei dispăruţi, tot recruţi. Astăzi am scris împreună cereri la biroul local de înrolare militară, mâine vor fi la comisariatul militar din Simferopol. Avem nevoie de răspunsuri scrise la întrebările noastre despre locaţia copiilor noştri, nu de mesaje cu imagini şi dorinţe de rugăciune”.

Mama altui soldat: Trei rachete au lovit nava

Unul dintre marinarii care se afla pe nava „Moskva” i-a povestit mamei sale ce a văzut pe nava amiral a flotei ruse. Relatarea femeii a fost publicată de  Novaia Gazeta Evropa, o publicaţie rusească independentă. Ea ofera pentru prima dată o imagine a ceea ce s-a întâmplat pe „Moskva” înainte ca nava să se scufunde în Marea Neagră pe 14 aprilie 2022, în apropiere de portul Sevastopol.

„M-a sunat și plângea din cauza a ceea ce a văzut. A fost terifiant”, a declarat femeia.

Pentru a o proteja pe mamă, jurnaliştii nu au făcut public nici numele marinarului rus, nici pe cel al mamei sale. Rusoaica a mai declarat că aproximativ 40 de marinari au murit, iar mulţi alţii sunt daţi dispăruţi. Conform relatării ei, fiul său i-a spus că nava „Moskva” a fost lovită de trei rachete venite de pe ţărmul ucrainean, nu două aşa cum precizau autorităţile ucrainene.