Social

Eroul alb de la Timisoara, alerta: Nu e de JOACĂ! Poate fi prea târziu

Eroul alb de la Timisoara, Virgil Musta, doctorul care conduce sectia de Boli Infectioase a spitalului Victor Babes din Timisoara, a transmis o alerta importanta.

Iata mesajul sau integral, potrivit DcNews:

Fac apel la responsabilitate maximă! Zilele acestea, comportamentele iresponsabile pot ucide!

Autoizolarea este un act de responsabilitate, dar este și obligatorie în cazul persoanelor venite din alte țări sau în cazul persoanelor care au avut ocazia să fie în preajma unora care au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus.

Chiar dacă au trecut cumva de filtrul autorităților sau dacă autoritățile nu află că au fost în preajma celor depistați pozitiv, persoanele respective TREBUIE să se AUTOIZOLEZE!

Iar dacă apelează la servicii medicale ulterioare, este esențial ca în declarația pe proprie răspundere pe care o dau acolo, dacă au fost în situațiile de mai sus, să le menționeze foarte clar.

Minciuna și nerespectarea regulilor impuse în această perioadă pot conduce la consecințe tragice pentru cei în cauză, cât și la contaminarea multor altor persoane.

Persoanele ce se întorc din străinatate, completează un formular pe proprie răspundere

Conform legislației în vigoare, persoanele ce se întorc din străinatate, completează un formular pe proprie răspundere în care specifică locul de unde vin și au obligația să se autoizoleze sau sunt carantinați imediat ce au ajuns în țară. Dacă în timpul autoizolării sau carantinării prezintă simptomatologie, anunță DSP și, intrând în definiția de caz, beneficiază de testare, permițând astfel depistarea infecției mai devreme, cu mai multe șanse de vindecare.

Dacă, spre exemplu, o persoană a cărei stare de sănătate se înrăutățește și apelează la un moment dat la servicii medicale și nu s-a autoizolat sau nu a declarat factorii de risc menționați, nu se va încada în definiția de caz pentru suspiciune de noul coronavirus, nu va beneficia la timp de testul pentru depistarea infecției și apoi de tratamentul necesar.

Eroul alb de la Timisoara: Fac din nou apel să potejați persoanele cu risc crescut

Acest lucru poate fi fatal, pentru că ulterior, dacă starea de sănătate se agravează și mai tare și prezintă simptome de COVID-19, i se va face testul, dar poate va fi prea târziu.

În afară de implcațiile individuale, vorbim aici și despre impactul acestui comportament asupra celor din jur. Faptul că o persoană nu s-a autoizolat imediat după veniea în țară conduce probabil la îmbolnăvirea membrilor familiei și a altora din comunitățile pe care le frecventează. În plus, e foarte probabilă contaminarea personalului medical cu care intră direct în contact, nefiind încadrat corespunzător, din cauza declarației false.

Un șir de acțiuni iresponsabile, cu consecințe care pot fi tragice pentru cel în cauză, dar și cu impact major legat de infectarea posibilă a altor persoane și a cadrelor medicale. Sper ca atât populatia, cât și noi, cadrele medicale, să facem tot ce e necesar ca astfel de cazuri să fie evitate, spre binele tuturor.

Bătrâni care necesită conectare la aparatele de ventilare mecanică

P.S. Au început să apară la terapie intensivă cazuri mai grave de COVID-19, bătrâni care necesită conectare la aparatele de ventilare mecanică.

Fac din nou apel să potejați persoanele cu risc crescut, FIȚI RESPONSABILI ȘI SOLIDARI, respectați măsurile de prevenție și izolare, nu e de joacă, nimeni nu își dorește să ajungem în situația de a-i pierde pe mulți dintre ei!

Vă mulțumesc anticipat pentru efortul fiecăruia dintre voi!

Ținem aproape, deși păstrăm distanța!

Numai împreună vom reuși!

Dr. Virgil Musta