Categories: International

Fenomen rar în Regatul Unit! Luminile Nordului, apariție spectaculoasă pe cerul nopții

Un fenomen rar a avut loc zilele acestea în Marea Britanie. În seara de duminică spre luni (26-27 februarie), luminile nordice au putut fi văzute până în sudul țării, în orașele Kent și Cornwall. Acest lucru nu s-a mai întâmplat de foarte mult timp, iar observatorii meteorologici BBC susțin că a luminile au fost unele dintre cele mai extinse și clare raportate vreodată.

Un astfel de fenomen natural poartă numele de auroră și se produce de pe urma unei erupții solare care trimite particule încărcate de fascicule de lumină spre atmosfera Pământului. Cei de la BBC observă cu mare atenție acest fenomen și susțin că în serile următoare, după analizele lor, ar urma ca aceste aurore, la aceeași intensitate, să reapară pe cer și să vie vizibile din nou din orașele din sudul Marii Britanii.

În această țară aceste fenomene naturale pot fi observate adesea, însă în zonele de Sud, cum ar fi Scoția, unde apar deseori aurorele boreale. Însă acestea sunt identificate foarte rar în zonele de Nord. În aceeași noapte, aceste lumini au fost observate și în Irlanda de Nord, în sudul Țării Galilor, dar și în Norfolk.

Explicațiile științifice

Explicațiile specialiștilor din domeniul astronomiei fac referire la o puternică erupție solară de pe suprafața Soarelui raportată în ultimele zile ce a transmis particule încărcate cu lumină spre Pământ. Acestea au ajuns în atmosfera planetei noastre chiar duminică seara, 26 februarie.

Particulele acestea interacționează chimic cu oxigenul și azotul, care apoi emit culori verzi și roșii deasupra polilor Pământului (Polul Nord și Polul Sud). Dacă este vorba de o erupție solară puternică, particulele pot ajunge chiar mai departe de aceste coordonate, până la latitudini medii, cum ar fi sudul Angliei.

Luminile verzi, observate pe partea sudică a lacului Lough Neagh din Irlanda de Nord (sursă foto: BBC)

Priveliște din sudul Țării Galilor, 26 spre 27 februarie (sursă foto: BBC)

Omul potrivit la locul potrivit

Fotograful Gary Pearson, a urmărit duminică seară acest „spectacol” din orașul Norfolk, din nordul Londrei, capitala țării. Acesta a declarat pentru cei de la BBC că: „Am avut parte de un spectacol fantastic al luminilor nordice. Aurorele au fost vizibile cu ochiul liber, iar expunerea performantă a aparatelor acestea moderne a fost cea care a surprins culorile extrem de vii și puternice”.

Soarele trece acum printr-un ciclu solar ce durează 11 ani, măsurat de către oamenii de știință în funcție de cât de activ este câmpul său magnetic. Pe măsură ce acest câmp magnetic se schimbă, la fel se schimbă și cantitatea de activitate de pe suprafața Soarelui. Ultimul raport al activității minime solare a avut loc în 2020, astfel încât activitatea de pe Soare a crescut de atunci și până în prezent, iar acum se înregistrează cea mai activă acțiune din 2014 încoace.

Din același punct de vedere, oamenii de știință au declarat pentru jurnaliștii de la BBC că o activitate maximă a Soarelui este acum așteptată foarte curând, în anul 2025. Astfel, sunt așteptate manifestări mai frecvente ale aurorei în anii următori.

Luminile boreale sunt rar observate în Kent, în sudul Angliei, însă de data aceasta a fenomenul a fost foarte bine surprins (sursă foto: BBC)

Adrian Lambru

Fac ceea ce-mi place. Adică cea mai frumoasă meserie din lume!

Recent Posts

Pericol de inundații! Codul Galben vizează 12 râuri

Hidrologii au emis marți o avertizare de Cod galben de inundații pentru 12 râuri, valabilă…

49 de minute ago

Legea salarizării va fi gata abia în 2025. Ce angajați sunt afectați

Românii care lucrează în domenii precum sănătate, IT și educație vor beneficia de cele mai…

3 ore ago

Seniorii au de așteptat mai mult de o lună pentru pensii! Când intră banii în iunie

Seniorii din România vor trebui să aștepte mai mult de 40 de zile pentru a-și…

6 ore ago

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

4 zile ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

4 zile ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

4 zile ago

Parteneri

This website uses cookies.