Economic

Fondul pentru Modernizare: Ministerul Energiei lansează apeluri pentru investiții în proiecte de energie regenerabilă

Ministerul Energiei a anunțat  deschiderea unei sesiuni de depunere de proiecte în cadrul Fondului pentru Modernizare. Inițiativa are ca scop susținerea investițiilor în capacități noi de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum. Acest apel de proiecte se concentrează pe Programul-cheie nr. 1, dedicat surselor regenerabile de energie și stocării energiei.

Conform unui comunicat de presă emis de minister, procesul de selecție este competitiv, cu o procedură de licitație, bazată pe două criterii principale. Proiectele trebuie trimise prin platforma online dedicată Fondului pentru Modernizare. Termenul limită pentru depunerea proiectelor este 23 iulie 2024, la ora 17:00.

„Valoarea totală a investiţiilor va depăşi 2 miliarde de euro, ceea ce va genera dezvoltare locală, locuri de muncă mai bine plătite şi preţuri mai mici la facturi pentru români şi companii. Anticipăm că vom finanţa 1700-2000MW în capacităţi noi de producţie, plus încă pe atât pentru autoconsum, minim 70% energie pentru consum local. Sunt proiecte care se vor finaliza în următorii doi ani de zile. Prin aceste apeluri, Ministerul Energiei continuă efortul de atingere a obiectivelor de tranziţie către energia verde şi îşi reafirmă susţinerea pentru dezvoltarea de noi capacităţi de producţie din surse regenerabile şi ne menţinem deviza: investiţii, investiţii, investiţii”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, citat în comunicat.

Fondul pentru Modernizare are un buget de 415 milioane de eruo

Bugetul total estimat pentru acest proiect este echivalentul în lei a 415 milioane de euro. Suma reprezintă finanțare nerambursabilă din Fondul pentru Modernizare.

Activitățile care pot fi finanțate în cadrul acestui apel de proiecte includ:

-construcția de noi capacități pentru producerea energiei electrice din surse eoliene;

-construirea de noi capacități pentru energia electrică din surse solare cu putere de până la 5 MW, dar și peste 5 MW;

-dezvoltarea de noi capacități pentru producerea energiei electrice din surse hidro.

Un al doilea apel de proiecte se concentrează pe sprijinirea investițiilor în noi capacități pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile pentru proiecte legate de societăți și regii autonome.

Acest apel de proiecte este competitiv și utilizează o procedură de licitație bazată pe două criterii principale de selecție.  Bugetul total estimat pentru acest apel este echivalentul în lei a 400 milioane de euro. Suma reprezintă finanțare nerambursabilă din Fondul pentru Modernizare.

Această procedură de licitație permite finanțarea proiectelor care au ca obiectiv:

-crearea de noi capacități pentru producerea energiei electrice din surse eoliene;

-dezvoltarea de noi capacități pentru energia solară;

-construirea de noi capacități pentru energia electrică din surse hidro, potrivit Agerpres.

Jalba Claudia Andreea

Recent Posts

Locul de muncă care plătește 5.000 de lei pentru 2-3 ore de lucru. Interesul este scăzut

Interesul pentru cursurile de tractorist agricol a scăzut. Un centru de formare profesională din București…

o zi ago

Atenție de unde cumpărați pește! ANPC a retras de la vânzare 1,3 tone

Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi în valoare totală de aproximativ…

o zi ago

Promisiunile Guvernului cresc deficitul bugetar! Taxele cresc odată cu salariile

Promisiunile repetate de majorări făcute de autoritățile române ar putea agrava și mai mult deficitul…

o zi ago

Seniorii au de așteptat 40 de zile până la primirea pensiei! Care este motivul

Luna mai a adus o modificare importantă în programul de plată a pensiilor. Seniorii au…

o zi ago

Cum să scapi corect de medicamentele expirate. Regulile pe care trebuie să le urmezi

Toți românii care cumpără medicamente trebuie să fie conștienți de o regulă importantă și să…

o zi ago

Încep alegerile! Lista completă a candidaților

Campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare programate pe 9 iunie 2024 a început vineri,…

o zi ago

This website uses cookies.