Actual

Garda de Mediu face prăpăd, primării amendate cu sume importante

Garda de Mediu face prăpăd, primării amendate cu sume importante

Garda de Mediu face prăpăd, primării amendate cu sume importante. Garda de Mediu a aplicat amenzi de 90.000 de lei unor primării din judeţul Botoşani, care au încălcat legislaţia şi au pus în pericol mediul înconjurător.

În unul dintre cazuri, autorităţile locale din Lozna au ridicat un baraj în mijlocul unei rezervaţii naturale. În alt caz, Primăria din Broscăuţi a depozitat ilegal molozul rezultat din demolarea unei clădiri.

Cea mai mică sancțiune, de 20.000 de lei, a fost aplicată administraţiei din Broscăuţi, care a demolat o grădiniţă şi a aruncat tot molozul într-o râpă, incluisv azbestul cu care era acoperită clădirea, deşeu considerat periculos.

Comisarul şef Cristina Kashyap, Garda de Mediu, explică: ”Ne-am autosesizat, întrucât administraţia nu a respectat prevederile legislaţiei de mediu în vigoare şi a utilizat acele deşeuri in stare brută, aşa cum au fosr rezultate din acţiunea de desfiinţarea clădirii. S-a aplicat sancţiune de 20.000 de lei.”

Primarul din Broscăuți spune că a considerat că face un lucru nun și acțiunea a fost aprobată de toți aleșii din Consiliul Local.

Aurel-Costel Agheorghițoaei, primar Broscăuţi: ”Au stabilit consilieri locali şi viceprimarul şi toţi care au fost la acel moment să împingem deşeurile din construcţia acelei grădiniţe în râpă. Între timp s-a mai adus pământ nu numai în acel loc, ci şi în alte locuri unde avem alunecări de teren, la baza albiei râului Jijia. Eu am crezut că e un lucru bun.”

O sumă mult mai mare are de plătit Primăria Lozna, după ce edilul a ridicat, tot din deşeuri din construcţii şi tot fără autorizaţie, un dig în Turbăria Lozna, arie protejată de interes european și important sit arheologic, marcat corespunzător.

Viorel Lozneanu, primar comuna Lozna: ”Eu zic că am încercat să fac ceva bun. Se întâmplă un incendiu. Nu are unde intra maşina, aşa am făcut că poate intra maşina, pune acolo repede, încarcă şi se duce mai departe. Incendiu, nu avem de unde scoate apă din fântâna oamenilor, şi pentru irigatii şi pentru vară, deci oamenii nu au apă.”

În acest caz, sancţiunile se ridică la 70.000 de lei. Ca sancţiune complementară, Primăria Lozna a fost obligată să dărâme digul şi să aducă totul la stare iniţială, iar la Broscăuţi s-a dispus salubrizarea zonei.