Info Actual

Info Actual > Diverse > Gata, vremea rea a lovit România! ANM a anunțat cod galben de ninsori abundente
Diverse

Gata, vremea rea a lovit România! ANM a anunțat cod galben de ninsori abundente

Gata, vremea rea a lovit România! ANM a anunțat cod galben de ninsori abundente

Administrația Națională de Meteorologie atenționează că în următoarele zile ninsoarea și vântul puternic vor predomina în majoritatea zonelor din țară. Până când va dura vremea rea?

După o noapte de cod galben de ninsori, drumarii de la CNAIR au acționat pe întreaga rețea de drumuri naționale și auto-străzi cu 1131 utilaje și au împrăștiat aproximativ 7182 tone material antiderapant.

DRDP București – 264 autoutilaje, au răspândit 1716 tone de material antiderapant; DRDP Craiova – 210 autoutilaje, au răspândit 1109 tone material antiderapant; DRDP Timișoara – 178 autoutilaje, au răspândit 1759 tone material antiderapant; DRDP Cluj – 159 autoutilaje, au răspândit 1348 tone material antiderapant; DRDP Brașov – 187 autoutilaje, au răspândit 1015 tone material antiderapant; DRDP Iași – 63 autoutilaje, au răspândit 229 tone material antiderapant; DRDP Constanța – s-a patrulat cu 70 autoutilaje.

Cod galben de ninsori abundente

Conducătorii auto sunt rugați să circule prudent, să respecte restricțiile instituite pe anumite sectoare de drum, să adapteze viteza la condițiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să se informeze în prealabil cu privire la condițiile de trafic din zonele tranzitate.

Prognoza meteo ANM:

Un strat de zăpadă de 15 centimetri se va putea depune în București
În Muntenia și zona Carpaților de Curbură vor predomina ninsorile, moderate și însemnate cantitativ și se va depune strat consistent de zăpadă, ce va depăși local 10 – 20 cm și izolat 30 – 40 cm.

Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 45 – 55 km/h în regiunile sudice și de 60 – 70 km/h în Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini de peste 1.700 de metri, temporar viscolind ninsoarea.

Atenționarea cod galben este în vigoare până luni la ora 14.00

Atenționarea de vreme rea este în aproape toată țara, până miercuri la ora 13.00. În acest interval, vor fi perioade în care se vor semnala precipitații în cea mai mare parte a țării, iar în jumătatea de sud se vor acumula cantități, local de peste 15 – 30 l/mp.

Temporar va ninge și se va depune strat de zăpadă, local consistent, iar în sudul Câmpiei Române, Bărăgan și Dobrogea vor fi și intervale cu lapoviță și ploaie și se va forma polei, potrivit Antena 3.