Social

Guvernul a prelungit starea de alertă cu încă 30 de zile. Ce restricții vor fi de Paște?

Guvernul a prelungit starea de alertă cu încă 30 de zile. Ce restricții vor fi de Paște?

Guvernul a aprobat astăzi prelungirea stării de alertă pentru încă 30 de zile. Mai mult, tot astăzi, autoritățile au decis măsurile speciale de Paște. Hotărârea a fost aprobată în şedinţa de guvern de joi, 08 aprilie.

Guvernul a prelungit starea de alertă cu încă 30 de zile. Condiții speciale de PAȘTE

Conform documentului menţionat, Comitetul Național pentru Situații de Urgenţă (CNSU) propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13.04.2021.

Hotărârea detaliază, într-o anexă care poate fi consultată aici, „măsurile de prevenire și control a infecțiilor generate de virusul SARSCoV-2, necesar a fi adoptate începând cu data de 13.04.2021”.

CNSU a propus ca în noaptea de Înviere, circulația să fie prelungită până la ora 5 dimineața, ca oamenii să poată să meargă la slujbă.

Ce restricții vor fi de Paște?  Magazilele se închid la ora 20.00 în Vinerea Mare

De asemenea, autoritățile au propus prelungirea programului magazinelor până la ora 20.00 în Vinerea Mare, pe 3 aprilie, în toate localitățile, indiferent de situația epidemiologică.

Anexa hotărârii CNSU prevede:

  • În perioada 01.05–02.05.2021 se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 20.00-05.00 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase.
  • În perioada 08.05.2021 – 09.05.2021 se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 20.00-05.00, pentru deplasarea și participarea la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan.
  • Prin excepţie de la prevederile pct. 50 și 51, se propune ca, în zilele de 23.04.2021 și 30.04.2021 operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private să îşi organizeze şi să desfăşoare activitatea în intervalul orar 05.00-20.00
  • Anterior, premierul anunţase că va propune Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) ca în noaptea de Înviere circulația să fie permisă până la ora 5.00, iar magazinele să rămână deschise până la 20:00 în Vinerea Mare.

De asemenea, stațiunile de pe litoral urmează să fie deschise de Paște și 1 mai, la o capacitate de 70%, potrivit Antena 3