Lifestyle

Guvernul vrea creșterea natalității. Cifrele sunt îngrijorătoare

natalității
sursa foto: arhiva companiei

Propunerea legislativă privind familia vizează creșterea ratei natalității, care se situează la un nivel îngrijorător în România.

Natalia Intotero, Ministrul Familiei, a detaliat că proiectul de lege va aduce în discuție o serie de măsuri sociale destinate familiilor monoparentale, precum și familiilor numeroase, cu accent pe cele care au cel puțin 3 copii.

Guvernul vrea creșterea natalității

„Suntem foarte îngrijorați cu privire la scăderea natalității. În 2021, rata natalității la o mie de locuitori a fost de 8,9, iar în 2022, 7,8.

Tendința continuă să fie în scădere. În 2022 s-au născut cei mai puțin copii din ultimul secol în România. În 2021 s-au născut cei mai puțin copii din ultimii 130 de ani. Primul semestru din 2023 s-au născut cei mai puțini copii din ultimii 145 de ani. Sunt date de la Institutul Național de Statistică și Eurostat”, a precizat Natalia Intotero.

„Ministerul vrea să creeze un cadru legislativ care să vizeze introducerea unor măsuri sociale care să sprijine familiile monoparentale, familiile cu mai mulți copii. Toate având ca scop încurajarea creșterea natalității. Noi vom prelua definiții cu ceea ce avem în legislație și cu completări pentru a putea face mai multe politici sociale. De exemplu, niciun act normativ nu vorbește de familia numeroasă – de la 3 copii în sus. Alte aspecte, ca sancționarea părinților care fac abuzuri, sunt deja în legea educației. Prevederile referitoare la căsătorie sunt în Codul civil”, a declarat Intotero.

Ce măsuri sunt propuse

În situația familiilor monoparentale, se ia în calcul acordarea unei zile libere lunar sau la două luni. Facilitând astfel participarea părintelui la întâlnirile școlare și preocuparea pentru progresul școlar al copiilor.

Natalia Intotero a declarat că au avut discuții cu reprezentanții părinților. Aceasta ar putea fi una dintre măsurile luate în considerare.

Se explorează posibilitatea de a extinde beneficiile de gratuitate în căminele studențești pentru familiile monoparentale, o facilitare în prezent dedicată copiilor cadrelor didactice.

În ceea ce privește familiile numeroase, ministrul a indicat că au avut consultări cu organizația non-guvernamentală care le reprezintă la nivel european, cu scopul de a adopta prevederi similare celor existente în legislațiile altor state membre ale Uniunii Europene.

Legea propusă va cuprinde și diverse programe din alte acte normative, precum cel referitor la acordarea de vouchere pentru fertilizarea in vitro, care a fost suspendat în acest an, potrivit G4Media.