Categories: ActualInternational

Halucinanta explicația președintelui Germaniei care vrea ca oamenii să presteze un an obligatoriu de muncă în folosul comunității

Din punct de vedere juridic a presta muncă în  folosul comunității este o pedeapsă, dar președintele Germaniei o vede cu totul altfel, la polul opus, în sens benefic pentru societate.

Halucinantă explicația președintelui Germaniei care vrea ca oamenii să presteze un an obligatoriu de muncă în folosul comunității

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier s-a declarat duminică, 6 noiembrie 2022, în favoarea ideii unui an obligatoriu de muncă în folosul comunităţii.

„Avem nevoie de noi modele în care să putem aduce tineri şi bătrâni în dialog şi să exersăm convingerea că trebuie să fim prezenţi şi pentru ceilalţi”, a declarat Steinmeier pentru postul de stat ARD, citat de Agerpres.

Și culmea ironiei, nu este pentru prima dată când reiterează o astfel de idee în spațiul public. În vară, preşedintele Steinmeier a iniţiat o dezbatere despre un an obligatoriu de serviciu în folosul comunităţii, propunere care a stârnit multe critici, mai ales în rândul tinerilor.

Dar „aceasta nu este o idee care se va lansa de la sine”, după cum a recunoscut și preşedintele german. Ideea de bază există dar amănuntele sunt încă derutante. De exemplu, în opinia președintelui Steinmeier, nu este obligatoriu nici ca perioada de serviciu să fie de un an. Singurul lucru care este important e ca „toţi să facă o dată în viaţa lor ceva pentru alţi oameni care le sunt străini”.

Explicația este halucinantă pentru faptul că serviciul este absolut necesar pentru asigurarea traiului zilnic al fiecărui om, în special al celor aflați la început de drum. Prin urmare, revolta tinerilor este într-un fel justificată.

Nimeni nu scapă de prevedere, nici măcar persoanele vârstnice sau mai ales ele. Acest lucru se aplică şi persoanelor în vârstă, a spus preşedintele german.

„Dacă există idei mai bune decât cele ale perioadei obligatorii, sunt bucuros să le discut. Singurul lucru pe care nu îl vreau este ca această dezbatere să se încheie din nou fără să se întâmple nimic”.

După cum se vede, la finalul prezentării ideii sale, preşedintele Steinmeier a menționat, totuși, că este deschis la sugestii alternative.

Ligia Beatrice Vasilescu

Recent Posts

După 14 ani, în septembrie are loc recalcularea pensiilor! Vor beneficia trei milioane de pensionari

Recalcularea pensiilor, o schimbare majoră pentru seniorii din România, se pregătește să intre în vigoare…

3 ore ago

Lupta împotriva „Shrinkflation”. Comercianții , obligați să semnalizeze reducerea cantității produselor

Guvernul a decis să ia măsuri pentru a contracara practica cunoscută sub numele de "shrinkflation".…

4 ore ago

Adrian Câciu trage un semnal de alarmă! România pierde miliarde de euro din cauza evaziunii fiscale

Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a subliniat că România suferă o pierdere estimată…

5 ore ago

Salarii mai mari și impozite mai mici! Măsura ar urma să se implementeze de la 1 iulie

Premierul României, Marcel Ciolacu, a exprimat necesitatea unei reforme în sistemul de impozitare a salariilor.…

6 ore ago

Inflația va continua să crească! Previziunile BNR

BNR a anunțat că inflația va crește la 4,9%, față de 4,7% în prezent, conform…

7 ore ago

Cod galben de inundații! Ce zone sunt afectate

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenționare Cod galben…

8 ore ago

This website uses cookies.