Categories: ActualLifestyleSocial

Important pentru toți românii! De la mijlocul anului 2023, certificatul de cazier judiciar poate fi obținut mult mai rapid

În data de 3 ianuarie 2023 a fost oficializată Legea nr.3/2023 și va intra în vigoare pe 6 ianuarie 2023. Prin această lege se modifică Legea nr.290/ 2004 privind cazierul judiciar, fiind practic, simplificat întreg procesul de obținere a acestui document.

Ce este cazierul judiciar

Acest document, cazierul judiciar,  arată situația judiciară a unei persoane, adică evidența condamnărilor ori a altor măsuri cu caracter penal și va putea fi obținut, din iulie 2023, și în format electronic, potrivit unei legi publicate marți, 03.01.2023, în Monitorul Oficial al României.

Cazierul judiciar, eliberat gratuit, în format electronic

Potrivit noilor prevederi legale, certificatul de cazier judiciar se va elibera gratuit şi în formă electronică. Iar, acest lucru va fi posibil, cel puțin teoretic, peste șase luni, timp în care autoritățile trebuie să stabilească procedurile pentru eliberarea în formă electronică a cazierului judiciar.

Mai exact, în șase luni de la data intrării în vigoare a legii (adică până la 6 iulie 2023), prin ordin comun al Ministerului Afacerilor Interne și al Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, trebuie stabilite acele proceduri.

Ce trebuie să facă persoanele fizice sau juridice pentru a obține cazierul judiciar în format electronic

Persoanele fizice sau juridice pot obține cazierul judiciar în format electronic  dacă solicită asta în cererea-tip, ce se depune electronic sau personal, la orice unitate ori subunitate de poliție în care funcționează un ghișeu de eliberare a certificatelor de cazier judiciar.

Se precizează că certificatele de cazier judiciar eliberate în formă electronică vor fi semnate cu semnătură electronică calificată şi vor fi asimilate înscrisurilor autentice.

Scopul noilor măsuri

Potrivit inițiatorilor măsurii, noua legea are în vedere:

  • accelerarea “procesului de debirocratizare și de simplificare a proceselor administrative”
  • reducerea eforturilor “de procurare a documentelor în vederea obținerii unor servicii publice”.

Formatul cazierului judiciar în prezent

Încă din vara anului 2022, certificatele de cazier judiciar au un alt format, iar cererea poate fi completată și tipărită și din sistemul informatic al autorităților, nu doar de mână.

În cele mai multe cazuri, certificatul de cazier judiciar se eliberează pe loc sau în cel mult trei zile de la data solicitării. Iar, cei ce doresc obținerea cazierului judiciar pot depune cererea personal sau prin intermediul altei persoane desemnate (împuternicite prin procură notarială sau împuternicire avocațială), potrivit avocatnet.ro.

Beatrise Braha

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

18 ore ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

20 de ore ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

22 de ore ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

o zi ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

o zi ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

o zi ago

Parteneri

This website uses cookies.