Actual Social

În România sunt școli în care niciun elev nu a participat la Evaluarea Națională 2022

În România sunt școli în care niciun elev nu a participat la Evaluarea Națională 2022
antena3.ro

Rezultatele Evaluării Naționale de anul acesta au evidențiat şcoli în care niciun elev nu s-a prezentat să susţină probele.

La nivel național s-a înregistrat un judeţ cu cea mai slabă prezenţă la examenul de Evaluare Naţională. Este vorba de județul Olt, unde sunt şcoli în care, pentru susținerea probelor, nu s-a prezentat niciun elev.

Potrivit statisticii rezultatelor obţinute la Evaluarea Națională 2022, înainte de contestaţii, judeţul cu cea mai slabă prezenţă la examenul de capacitate este Olt, citează romaniatv.net.

Cum se prezintă, în cifre, situația de la Evaluarea Națională în județul Olt

Numărul elevilor înscrişi la examen, în județul Olt, care nu s-au mai prezentat depăşeşte 10% din totalul absolvenţilor claselor a VIII-a.

Potrivit romaniatv.net, la proba de limba şi literatura română, numărul elevilor din Olt care au lipsit a fost de 342 (prezenţă de 88,8%), în timp ce de la proba de matematică au lipsit 346 de elevi (prezenţă 88,7%).

Pentru susţinerea celor două probe ale Evaluării Naţionale, în judeţul Olt, au fost înscrişi 3.059 elevi, din 151 şcoli. La Liceul Tehnologic „Constantin Filipescu” Caracal niciunul din cei 11 elevi înscrişi nu s-a prezentat. La fel s-a întâmplat cu elevii şcolii din Optaşi-Măgura, unde din trei candidaţi nu s-a prezentat niciunul.

De la Şcoala Gimnazială Tătuleşti nici măcar cei 5 elevi nu au mai susţinut probele.

Situația rezultatelor în urma Evaluării Naționale, în Olt este următoarea:

  • 10 medii mai mici de 2,00
  • 61 medii între 2,00 şi 2,97
  • 2% dintre candidaţii prezenţi au fost notaţi cu 10 la Matematică, fiind de 10 ori mai mulţi decât cei care au obţinut aceeaşi performanţă la limba română
  • 78,48% dintre elevii din judeţul Olt au obţinut la examenul Evaluarea Naţională de anul acesta note peste 5 (potrivit rezultatelor publicate înainte de rezolvarea contestaţiilor), rezultatul fiind peste cel de anul trecut (când rata de note peste 5 a fost de 74,4%)
  • 6 note au fost de 10 la limba Română şi 54 la matematică, o elevă din mediul rural reuşind singura medie de 10 din judeţ, înainte de contestaţii.

Care este situația la nivel național

Potrivit datelor publicate de Ministerul Educaţiei, la nivel national:

  • 82,3% dintre candidaţi, adică 122.166 elevi, au avut medii mai mari sau egale cu 5,
  • 17,7% dintre candidaţi, adică 26.328, au obţinut medii mai mici decât 5

Când vor fi afișate rezultatele finale ale Evaluării Naționale

Rezultatele finale se vor afişa în data de 30 iunie 2022, de notele de la acest examen depinzând în cea mai mare măsură locul pe care fiecare candidat îl va ocupa la liceu, cu precizarea ca prezența  la nivel naţional la examenul de capacitate/ 2022 a fost de 95,7%.