Categories: Actual

Indemnizațiile se dau mai devreme! Mii de români le vor primi în Săptămâna mare

În contextul Sărbătorilor Pascale, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a anunţat la sfârșitul săptămânii trecute că plățile cuvenite beneficiarilor de indemnizație de şomaj vor fi făcute mai devreme.

Conform datelor ANOFM, plata drepturilor acordate în conformitate cu legislaţia specifică sistemului asigurărilor pentru şomaj şi stimularea forţei de muncă se va face mai devreme cu o săptămână. Cu ajutorul Poștei Române, peste 45.000 de beneficiari ai acestor indemnizații vor vor beneficia de drepturile bănești cuvenite înainte de 16 aprilie 2023.

Cu cât s-au majorat beneficiile de asistență socială

Conform datelor Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, indemnizația de șomaj și toate beneficiile sociale care se raportează la Indicatorul Social de Referință (ISR) au fost majorate de la 1 martie 2023, cu 13,8%. Valoarea ISR a crescut de la 525,5 lei, cât era anul trecut, la 598 lei, anul acesta.

Astfel, beneficiile de asistență socială acordate prin intermediul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială s-au majorat astfel:

– cuantumul minim al indemnizației pentru creșterea copilului a crescut de la 1.314 lei la 1.495 lei, pentru 170.785 de persoane;

ajutorul social pentru persoana singură a crescut de la 149 lei la 170 lei, iar pentru familia cu 5 persoane de la 554 lei la 631 lei, pentru 164.896 de persoane,

– indemnizațiile pentru persoanele cu dizabilități ( de care beneficiază 837.947 de persoane) au crescut pentru adulți de la 368 lei la 419 lei pentru handicap grav și de la 279 lei la 317 lei pentru handicap accentuat,

Și indemnizațiile de șomaj au crescut

ANOFM a majorat și indemnizațiile, primele de inserție, subvențiile și stimulentele financiare acordate:

indemnizația de șomaj a crescut cu 73 lei/lună pentru un număr de 42.345 de șomeri indemnizați aflați în evidența ANOFM la finalul lunii ianuarie 2023;

– indemnizaţie de şomaj acordată absolvenţilor instituţiilor de învăţământ și şcolilor speciale pentru persoane cu handicap a crescut cu 37 lei/lună, pentru cele 3.915 de persoane aflate în evidența ANOFM;

– prima de inserţie acordată absolvenţilor instituţiilor de învăţământ şi absolvenţilor şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care, în termen de 60 de zile de la absolvire, se înregistrează la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă şi se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, a crescut cu 218 lei, pentru aproximativ 900 de persoane, conform Adevărul.

Oltul, în topul șomajului la nivel național

Conform datelor ANOFM, la începutul acestui an cea mai mare rată a șomajului se înregistra în județul Olt, când a atins 6,5%. Evoluția a fost crescătoare începând din vara anului trecut, respectiv din iunie, când rata era de 4,2%. În ianuarie, conform datelor Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt în județ erau 8.430 șomeri, însă doar 1.074 dintre ei beneficiau de indemnizaţie de şomaj.

Ghitulescu Radu

În presa scrisă, de pe la începutul anilor '90. Am colaborat cu cotidiane, săptămânale și lunare. În ultimii ani am lucrat preponderent în presa IT.

Recent Posts

Ce este praful saharian? Cum ne afectează respirația

În ultimele zile, zvonurile legate de praful saharian care a ajuns în România au generat…

16 minute ago

Ce alimente conțin cei mai mulți aditivi? Există risc de cancer

Produsele din comerț conțin frecvent aditivi alimentari, în special cele care sunt ambalate. Aditivii sunt…

2 ore ago

Joia Mare 2024. De ce se vopsesc ouăle astăzi?

În Joia Mare, cunoscută și sub numele de Joia Patimilor, gospodinele se dedică vopsirii ouălor,…

4 ore ago

Anumiți români se pot pensiona cu 20 de ani mai devreme! Care sunt condițiile

Conform noii legi a pensiilor, o anumită categorie de români va putea ieși la pensie…

12 ore ago

Cine sunt românii care scutiți de la plata taxelor? Există un termen limită

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a adus o veste bună pentru o anumită categorie de români:…

13 ore ago

Cutremur de 4,5 pe scara Richter! Au fost afectate 2 țări

Astăzi, pe 1 mai, a avut loc un cutremur de 4,5 grade pe scara Richter,…

14 ore ago

Parteneri

  • EDITURA DE CARTE

Inegalabilul Davila

This website uses cookies.