Info Actual

Info Actual > Social > Izolarea la domiciliu. Psiholog: “Doar cei puternici pot supravietui”
Social

Izolarea la domiciliu. Psiholog: “Doar cei puternici pot supravietui”

Izolarea la domiciliu. Radu Leca, psiholog, a explicat, in exclusivitate pentru DC NEWS, cum putem inlatura gandurile negative in timpul acestei perioade. Iata sfaturile sale pretioase!

“Subiecţii care au interpretări personale ce nu au legătură cu realitatea în raport cu obligativitatea izolarii provocată de coronavirus pot dezvolta multiple probleme legate de agresivitate ce duc la furie, stări de panică, anxietate apărută din senin și riscă să aibă stări depresive. Tristețea cuprinde treptat subiectul izolat, seducându-l.

Psiholog: Să înlocuim cuvântul Izolare cu expresia Timp pentru mine

Interpretarea rigidă a noţiunii impuse de izolare duce la schimbarea perspectivei realităţii. Când iraționalul apare în gândurile noastre, avem un exemplu clar: toleranță zero (la ce suntem obligați să facem, iar acest lucru contravine modului în care ne-am construit şi dus viaţa), subiectul tinde către direcția comodă a defensivei. Defensiva dusă la extrem reprezintă răspunsul la toate frustrările acumulate. Şi subiectul foloseşte defensiva în scop egoist.

Să înlocuim cuvântul Izolare cu expresia Timp pentru mine. Astfel, Universul nostru nu o să se transforme într-o gaură neagră.

În urmă cu 3 săptămâni spuneam aşa: spaţiul online o să se umple de frustraţi, extrem de agresivi, care vor ataca şi vor îneca în emoţie orice încercare de normalitate. De ce? Fiindcă ei nu se regăsesc în ea. Izolarea ne înrăieşte? Da!”, a explicat dr. Radu Leca în exclusivitate pentru DC NEWS.

Psiholog: Locuim într-un spaţiu ce suferă numeroase modificări

“Nu spaţiul este adevărata problemă. Ci gândurile noastre. În închisoare, în izolare, acolo unde îţi auzi doar gândurile tale, săptămâni întregi, doar cei puternici pot supravieţui. Aşa se întâmplă pentru noi toţi, astăzi. Locuim într-un spaţiu ce suferă numeroase modificări. Depinde de noi cum mobilăm sau extindem spaţiul mental.

Trăim într-o iluzie. Aceea a demitizării puterii noastre. Consider că suntem îndeajuns de robuşti şi pregătiţi ca să facem faţă izolării. Următorul test pentru noi toţi ar fi zero acces la internet. Atunci să vezi izolare.”, a mai spus psihologul.