Actual

Joe Biden a anunțat noul şef de personal şi asistent al preşedintelui SUA. Cine este oficialul democrat

Joe Biden a anunțat noul şef de personal şi asistent al preşedintelui SUA. Cine este oficialul democrat

Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, l-a numit pe Ron Klain, un important oficial democrat, şef de personal şi asistent al preşedintelui. Experiența și colaborarea din trecut a celor doi, a determinat această numire.

Ron Klain, în vârstă de 59 de ani, este unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Joe Biden. El şi-a început activitatea pentru Partidul Democrat în 1989, iar în timpul administrației lui Barack Obama, a fost responsabilul de rezolvarea crizei medicale din 2014, datorate virusului Ebola. În acea perioadă, Joe Biden era vice-președinte.

Oficialul democrat, s-a dovedit a fi un critic convins al preşedintelui republican Donald Trump și a modului în care deciziile sale și ale administrației, au influențat lupta împotriva COVID-19 din Statele Unite ale Americii. Așteptările sunt însă destul de mari ca noul şef de personal, prin experiența de care dă dovadă, să joace un rol-cheie în răspunsul pe care Joe Biden îl va aduce crizei sanitare din SUA:

„Ron a fost de nepreţuit pentru mine de-a lungul multor anilor în care am lucrat împreună. Experienţa îndelungată şi diversă a lui Ron Klain şi capacitatea de a colabora cu oameni din tot spectrul politic este exact ceea ce am nevoie pentru un şef de personal la Casa Albă când ne confruntăm cu acest moment de criză şi aducem ţara din nou împreună”, a declarat Joe Biden despre Klain, cel care i-a fost şef de cabinet în perioada în care a deţinut funcţia de vice-preşedinte al SUA.

Răspunsul lui Ron Klain nu s-a lăsat asteptat, acesta făcând public în cadrul unei declarații, că această numire înseamnă, „onoarea unei vieţi”.

Ron Klain, a fost pus de către Barack Obama să rezolve în anul 2014, criza datorată virusului Ebola, după ce un focar din Africa de Vest a făcut mii de victime în întreaga lume.