Categories: Actual

Klaus Iohannis despre chestiunea Bâstroe: ”Nu este bine să ne ambalăm fără să ştim despre ce vorbim”

Problema lucrărilor pe care le fac ucrainenii pe canalul Bâstroe pentru a-l transforma în cale navigabilă pentru navele de mare tonaj a fost abordată de președintele Klaus Iohannis într-o conferință de presă organizată la Varșovia la finalul reuniunii extraordinare a Formatului Bucureşti 9 (B9), de la Varșovia.

Astfel, Iohannis a răspuns la câteva întrebări. Prima dintre acestea a fost: ”Care este poziția statului român privind lucrările care încalcă toate convenţiile, dragările pe canalul Bâstroe?”

Președintele a spus că ”Există o preocupare legitimă pentru Delta Dunării, în schimb nu putem să amestecăm îngrijorarea şi măsurile concrete pentru prezervarea Deltei Dunării cu diverse abordări politice de moment”.

”Daţi-mi voie să vă spun că pe acel canal Bâstroe se draghează de ani de zile, fiindcă ucrainieni îl folosesc pentru navigare. Evident că aceste chestiuni sunt limitate de înțelegeri internaționale şi trebuie respectate de toate părțile. Pentru a şti ce se întâmplă acolo este nevoie să vorbim cu ucrainienii, doar că acest lucru nu prea s-a întâmplat, am văzut că, la noi, o serie întreagă de politicieni s-au inflamat fără să verifice ce se întâmpla în fapt acolo şi afirmațiile făcute sunt preluate sigur de la unii politicieni de ai noștri care cred că au simțit o ocazie să se profileze un pic mai mult în spațiul public românesc, probabil  în vederea alegerilor care vor avea loc anul viitor”, a declarat Klaus Iohannis.

La nivel de experți

”Ucrainienii au solicitat să existe discuții la nivel de expert şi cu Ministerul Transporturilor şi cu Ministerul Mediului şi pe alte paliere , pe Externe evident.  Aceste discuţii nu au avut loc, dar ai noştri, inflamaţi şi hotărâţi, fac afirmaţii care nu au încă un temei dovedit. Ucrainienii afirma că ei draghează pentru întreținere şi nu pentru altceva, acum, dacă este aşa sau nu, e bine să se verifice, dar cred că e legitim să se verifice împreună cu ei, până la urmă este teritoriu ucrainean”, a mai informat președintele.

”Cred că este foarte bine ca politicienii noştri înainte să ţină discursuri inflamate să lase experţii să vadă ce se întâmplă real acolo, dacă se respectă sau nu se respectă legislaţia internaţională, să discute în bilateral dar şi cu Comisia Europeană pentru a lua măsurile care se impun. Nu cred că în acest moment e potrivit să atacăm ucrainenii pe baza unor date incerte. Ei acum nu au nevoie să fie certaţi, ei au nevoie de sprijin, tocmai asta am spus înainte şi aşa am discutat la Summit. Nu mă-nţelegeţi greşit , nu vreau să punem în pericol biodiversitatea Deltei Dunării dar cred că nu este bine să ne amblam fără să ştim despre ce vorbim aici”, a mai spus Iohannis.

Președintele mai crede că ”Multe dintre afirmații care s-au făcut sunt şi nepotrivite şi neproductive şi îi invit pe toţi cei preocupaţi să aştepte până se întâlnesc experţii, discută, şi vin cu un plan de măsuri. E abordarea cea mai corectă şi care duce la rezultate. Și ucraineni fac lucrări pentru că vor ceva și noi știm foarte bine ce vor, cum porturile lor la Marea Neagră sunt blocate de ruşi, ei vor să iasă undeva cu marfa lor, cred că este de înțeles dar şi noi avem pretenții ca Delta Dunării să fie prezervata şi protejată. Calea este cea diplomatică, calmă şi cu experți”.

Se așteaptă confirmarea

”Când ați fost înștiințat ce lucrări se fac?” a fost o altă întrebare adresată lui Klaus Iohannis.

”Despre lucrări voi fi înștiințat atunci când îmi confirma experții ce anume lucrări se fac. Așa că se fac lucruri știm, știe şi Ministerul Transporturilor cam din octombrie , deci nu este nicio noutate, ei ne-au anunțat oficial că vor să să facă lucrări de dragare de întreținere şi că vor să folosească canalul pentru a-şi exporta marfa şi noi e-am dat un acord provizoriu până când lucrările se clarifică şi această chestiune a fost comunicată şi Comisiei Europene. Nu e absolut nimic nou aici. Cei care au încercat să facă o mare problemă din asta nu cred că au înţeles miza acestei perioade şi nici nu mi se pare că preocuparea pentru Delta e preocuparea numărul 1 pentru ei”, a punctat Iohannis

Despre stoparea lucrărilor, președintele român a spus că ”Asta o să ne confirme experții după ce se clarifică ce este acolo”, iar vizavi despre de ce nu s-au purtat discuții înainte, Iohannis a opinat că, la această întrebare, trebuie să răspundă ”cei care au ieşit cu problema”.

”Războaiele se câştiga luptând”

Întrebat dacă este îngrijorat că în sânul societății românești ar putea scădea sprijinul pentru Ucraina, președintele a spus că ”Cu cât durează războiul mai mult cu atât mai mulți oameni vor căuta alte subiecte, va apărea aşa-numita oboseală. Ea este contraproductiva pentru că războiale nu se câştiga de la sine. Războaiele se câştiga luptând şi primind sprijin. este bine, corect şi oportun ca că Ucraina să fie sprijinită, dar sunt şi alte preocupări politice. Cum noi ne apropiem de alegeri , ai noștri fug după notorietate şi după teme interesante”.

”Nu am dat un avertisment politicienilor noştri, ci le-am făcut o recomandare să se ocupe de alte teme, până ne clarificăm ce se întâmplă acolo. E important să păstrăm sprijinul populaţiei pentru ce face România, adică pentru sprijinul pentru Ucraina, pentru întărirea Flancului Estic, pentru inatrirea NATO, pentru a ne păstra valorile noastre. Dar noi ştim că există oameni care vor să abordeze altfel chestiunea. Nu mi se pare oportun pentru România. Se exagerează prea mult cu aceste chestiuni care duc la o tensionare a relaţiilor bilaterale, atunci pot fi găsiţi şi la noi şi în Ucraina unii mulţumiţi şi unii nemulţumiţi, dar vă asigur că vor fi şi care se bucură în Moscova”, a subliniat Klaus Iohannis.

 

Dumitrescu Catalin

Recent Posts

Românii preferă cumpărăturile online! Comerțul electronic a ajuns la 7 miliarde de euro

Conform estimărilor GPeC, ARMO și ale principalilor actori din sector, valoarea comerțului electronic din România…

2 zile ago

Guvernul promite salarii mai mari în cultură. Angajații nemulțumiți îl somează pe Ciolacu

Guvernul a hotărât să mărească salariile pentru angajații nemulțumiți, inclusiv pentru cei care lucrează în…

2 zile ago

Economia României, în pericol! Previziunile Comisiei Europene

Conform ultimului raport al Comisiei Europene, economia României este estimată să crească cu 3,3% în…

2 zile ago

Temperaturile vor ajunge la 28 grade! Prognoza ANM

Potrivit directorului ANM, Elena Mateescu, se prognozează că temperaturile vor înregistra o creștere în zilele…

2 zile ago

Pensionarii, amăgiți cu noua lege a pensiilor. Orele de muncă suplimentare nu sunt luate în calcul

Noua lege a pensiilor aduce schimbări semnificative în recalcularea pensiilor. Sunt vizați în  special pensionarii…

2 zile ago

MAE a emis o atenționare de călătorie! Este stare de urgență

MAE a emis o atenționare pentru călătorii români care se îndreaptă către Franța, cu referire…

2 zile ago

This website uses cookies.