Diverse

Locul unde s-au jertfit oameni. „Colosul din beton” al României, de la poalele Ceahlăului, are o poveste impresionantă

Locul unde s-au jertfit oameni. „Colosul din beton” al României, de la poalele Ceahlăului, are o poveste impresionantă
lapensiuni.ro

“Perla” hidroenergeticii românești… Așa a fost numit barajul care a bătut mai multe recorduri naționale și europene, care ține piept apelor de peste 60 de ani și care alimentează o hidrocentrală de 210 MW

Despre Bicaz, s-a spus de multe ori că a fost “Școala hidroenergeticii românești”. Barajul Bicaz a fost, cu siguranță, realizarea inginerească de cea mai mare anvergură de până atunci din România, fiind, totodată, locul unde s-a dat dovadă de hotărâre și responsabilitate.

Barajul este unul de greutate, construit din beton și unește Muntele Gicovanu cu Obcina Horștei, fiind situat în amonte de confluența pârâului Izvorul Muntelui cu Bistrița.

Barajul Bicaz:

  • a fost construit între anii 1950 și 1960
  • are o înălțime de 127 m
  • are o lungime de 435 m la coronament
  • are o lățime maximă la bază de 119 m (la nivelul blocurilor deversoare), respectiv 115 m (la nivelul blocurilor nedeversoare).

Barajul a fost construit pe cursul mijlociu al râului Bistrița din România, în Carpații Orientali, la 4 km în amonte față de orașul Bicaz, județul Neamț, construindu-se totodată și lacul de acumulare “Izvorul Muntelui” (cunoscut și sub denumirea de “Lacul Bicaz”).

FOTO facebook.com

Pentru construcția barajului și amenajarea lacului au fost strămutate 22 de sate din zonă, iar peisajul natural a fost drastic schimbat, fiind declarat rezervație naturală acvatică în anul 2000.

Dintre cele 22 de sate, unele, ca Răpciune, Cârnu, Rețeș, au dispărut în totalitate. Au fost strămutați peste 18.000 de locuitori din aproape 2.300 de gospodării.

De asemenea, două cimitire care urmau să fie îngropate de ape, au fost și ele dislocate. Preoții satelor Hangu și Fârțagi, au început cu un an înainte de inaugurarea barajului să-și îndemne enoriașii la slujba de duminică, să-și mute morții în noul cimitir de pe Dealul Chirițenilor. Astfel, a luat naștere ceea ce avea mai târziu să se numească „Drumul Morților” , cel pe care au fost cărate osemintele.

„Barajul a fost închis într-o seară a lui iunie 1960. Satenii își mutaseră deja morții în deal la Chirițeni. Chiar și cei neidentificați au fost reînhumați într-o groapă comună”, a povestit învățătorul Teoctist Galinescu din Chirițeni.

De asemenea, copacii au fost tăiați și construcțiile demolate în vederea eliberării bazinului viitorului lac de acumulare, unele dintre ele fiind reconstruite pe amplasamente noi, așa cum a fost cazul fostei mănăstiri Buhalnița.

Cei care au fost obligați să se mute din calea apelor au primit despăgubiri modice, care nu acopereau, însă,  costul gospodăriilor pierdute.

10 ani a durat construirea barajului de către 10.000-15.000 de oameni

La ridicarea barajului, a tunelului de aducțiune și a uzinei electrice au muncit între 10.000 și 15.000 de oameni. Pentru a asigura forța de muncă necesară au fost aduși deținuți politici, organizați în Colonii de Muncă. Organizarea deținuților politici s-a făcut în două lagăre:

  • primul s-a aflat la Dodeni în locul actualei stații de transformare dela Cojusna și a adăpostit pe cei care au lucrat la corpul barajului și, în partea amonte a tunelului de aducțiune
  • celălalt a fost în cartierul Ciungi în locul actualului stadion din Bicaz și a concentrat pe cei care au lucrat la terasamentul căii ferate care venea de la Piatra Neamț și la construcția gării din Bicaz.

În rândul deținuților (supuși unor condiții dure și lipsiți de experiență), au avut loc numeroase accidente soldate cu decese și răniți.

De asemenea, la construcție a lucrat, pe șantierele de la Tunel Intrare și Baraj până la finele anului 1959 și un detașament de 1200 de militari ai muncii. Un alt număr de 400 de militari au lucrat la construcția fabricii de ciment și la hidrocentrala de la Stejaru.

Barajul nu a fost construit doar cu ciment, ci a adunat sudoare, lacrimi și vieți omenești de-a lungul celor 10 ani cât a durat ridicarea lui.

Complexul hidroenergetic

În data de 26.10.1950, plenara Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român a dezbătut și a aprobat planul de electrificare a țării pe 10 ani. La 15.11.1950 s-a dat publicității Hotărârea Consiliului de Miniștri numărul 1182 cu privire la construirea centralei hidroelectrice de la Bicaz.

Astfel decizia politică a fost luată: urma să se construiască la Bicaz un baraj alături de o hidrocentrală care urma să poarte numele liderului comunist Vladimir Ilici Lenin.

Prin șantierele Bistriței au trecut mii de oameni: unii care fluturau carnetul roșu și lozinci stahanoviste, promovați elogios în ziarele vremii, activiști de partid, lideri de sindicat, dar și deținuți politici (cu înaltă pregătire de specialitate) puși să zgârie cu târnăcopul stânca. Au venit, sub numele de brigadieri, să-și caute un loc de muncă plătit numai cu casă și masă, tineri necalificați din toată țara, mânați de sărăcia de după război și de speranța unei vieți mai bune.

De asemenea, pe șantier au fost  geologi, proiectanți, mineri, constructori mecanici și electricieni, ingineri cu experiență care și-au luat diplomele în școli de renume din lume, tineri care abia descifrau alfabetul tehnicii, dar și artiști care au descoperit poezia și culoarea în praful și sudoarea șantierului. Iar cine nu s-a adaptat a plecat. Însă, mulți au rămas și viața șantierului a devenit viața lor personală, casa și familia lor.

Ce au presupus lucrările de realizarea a complexului hidroenergetic

Amploarea fără precedent a lucrărilor ce trebuiau realizate a impus executarea a peste 3.000.000 m³ de săpături, dintre care aproximativ:

  • 1,5 milioane m³ în stîncă
  • 7.000 m³ în subteran

Pe șantierele complexului hidroenergetic:

  • s-au turnat 2,3 milioane m³ de beton și beton armat
  • s-au montat 11.000 tone de echipament electromecanic

Startul lucrării s-a dat în toamna anului 1950, sub forma a 3 șantiere amplasate:

  • la intrarea și respectiv ieșirea tunelului de aducțiune (satele Cârnu și Stejaru)
  • în zona viitorului baraj (în apropierea confluenței Bistriței cu pârâul Izvorul Muntelui)

În primăvara anului 1951 a fost deviat cursul apelor Bistriței printr-un sistem de diguri dispuse lontgitudinal, începând și activitatea de străpungere a muntelui Botoșanu și construcție a tunelului.

Galeria de aducțiune de a fost executată în condiții geologice foarte dificile, implicând:

  • înfruntarea unor presiuni ale apelor de inflitrație foarte mari
  • infiltrații cu gaze pe aproape o treime din lungime(o explozie a unei asemenea pungi de gaze s-a soldat cu aproximativ 30 de morți)

În anul 1980 s-a finalizat și captarea secundară a râului Bicaz în lacul principal – prin construcția la Tașca a unui baraj și a galeriei de aducțiune derivată din acumularea nou constituită.

Un obiectiv important a fost fabrica de ciment construită în partea vestică a Bicazului, în perioada 1951-1955, pentru a livra cu minimum de cheltuieli toate sorturile de ciment de care aveau nevoie șantierele hidrocentralei.

Baza tehnologică a utilajelor a fost asigurată de:

  • excavatoare SE sovietice
  • autobasculante cehoslovace Tatra
  • drăgi sovietice

Energia electrică a fost asigurată initial, până la interconectarea în sistemul energetic național, de o uzină Diesel de 6 MW.

Activitatea de construcție s-a desfășurat cu rigurozitate, iar materialele folosite au fost de calitate.

„Tot ce era pe hârtie aparea și în teren. Șarje întregi de betoane testate și găsite necorespunzătoare se aruncau fără discuție”, a declarat constructorul Constantin Marcu.

Lucrări realizate în memoria celor ce au muncit la baraj, central și lac

Pentru cei care, obligați fiind să muncească la acest edificiu, au suferit și/sau au decedat, Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, Filiala Neamț, a ridicat la capătul barajului, o cruce comemorativă.

De asemenea, construcția complexului hidroenergetic a fost imortalizată pe pânză de cea care a fost numită „doamna acuarelei românești”,pictorița Iulia Hălăucescu.  Aproximativ 200 de tablouri constituie Epopeea Bicazului așa cum a fost trăită de martorii oculari, jumătate din acestea fiind expuse. Aflată printre cei care spărgeau stânci și turnau betoane, pictorița a reușit să surprindă o istorie îngropată apoi de ape.

Printre lucrările neexpuse în perioada comunistă, se numără cele precum „Cultul morților”, care descrie strămutarea osemintelor din Cimitirul Hangu „în deal” la Chirițeni.

„Se lucra nonstop și era luminat a giorno. Cei din colonie erau oameni cinstiți. A fost o școală a vieții foarte interesantă. Ce nu pot sa uit e ca oamenii munceau cu extaz, cu foarte multă bucurie”, a spus pictorița Iulia Hălăucescu

Informații de interes turistic

Lacul Izvorul Muntelui este accesibil rutier și feroviar (în partea de sud).

În Bicaz se poate ajunge, rutier, pe:

  • DN 15pe porțiunea Bicaz – Poiana Largului
  • DN 12Ccare coboară din Pasul Pângărați dinspre Transilvania
  • DJ155F dintre Bistricioara (intersecția cu DN15) și Durău

Accesul feroviar se face prin gara Bicaz, la capătul magistralei 509 (secundară și neelectrificată)

FOTO wikipedia.org

Pe cale aeriană, cele mai apropiate aeroporturi (în distanțe calculate de la Bicaz) sunt la:

  • Bacău (86 km)
  • Iași (156 km)
  • Târgu Mureș (173 km)

În apropiere de baraj, potrivit wikipedia.org, pe malul stâng, se află amenajat un port turistic, unde există:

  • vaporașe
  • șalupe
  • hidrobiciclete
  • căsuțe de lemn
  • un hotel plutitor

În ceea ce privește cazarea, există posibilități în acest sens pe ambele maluri, sub forma unor pensiuni agroturistice.