Lord Byron un Casanova al timpurilor lui și unu mare iubitor de animale. Lord Bayron a trăit în perioada, 22 ianuarie 1788 – 19 aprilie 1824, lăsând în urma titluri ca PELERINAJUL LUI CHILDE HAROLD (1818), DON JUAN (NETERMINATA), PERCY BYSSHE SHELLEY, JOHN KEATS, SAMUEL TAYLOR COLERIDGE.
“Adevarul este întotdeauna ciudat”, scria cândva George Gordon Noel Byron. „Mai ciudat decât ficțiunea.” Într-un singur vers ne-a oferit atât un truism valabil și astăzi, cât și o ultimă replică pentru scurta, scandaloasa și hedonista lui viață.
„GINUL SI APA CONSTITUIE SURSA INTREGII MELE INSPIRATII.”
Când ești fiul unui om cunoscut ca Jack Nebunul sunt șanse destul de mari ca viața ta să fie o aventură nebunească. Micuțul George nu a apucat să-și cunoască prea bine parintele, pentru ca dragul și bătrânul lui tată a băut până când a căzut mort pe când baiatu avea doar trei ani.
Moștenirea exceselor Nebunului Jack s-a strecurat în adânc în genele lui. Oricum, Byron n-a avut încotro decât sa fie fiul tatălui sau, din moment ce mama îl ura. Il numea „obraznicătură jalnică” din cauza piciorului sau strâmb, pe care îl avea de la naștere, și odată era cât pe-aci să-l omoare în bătaie lovindu-l cu vatraiul.
Totuși, soarta îi va surâde, singurul lucru cât de cât bun de care a avut parte în copilarie a fost acela ca a moștenit de la unchiul sau averea și titlul: Baronul Byron de Rochedale.
Din acel moment, George Gordon avea sa fie cunoscut drept Lord Byron.
La maturitate a devenit un bărbat extrem de atrăgător. Pe lângă piciorul schilod, pentru care compensa prin acte de bărbăție atletică, singura imperfecțiune a lui Byron mai era predispoziția către îngrășare. Printr-o dietă la modă în secolul al XlX-lea, a învins această predispoziție înfometându-se și înghițind cantități copioase de laxative.
Cuceririle doamnelor s-a dovedit a fi principala lui hrană. Byron a fost un Wilt Chamberlain al epocii, afirmând că, într-un singur an, în Veneția, ar fi atras în patul sau peste 250 de femei. Pe lunga lui listă de amante se aflau: Lady Caroline Lamb (care l-a descris prin celebrele cuvinte „nebun, rău și periculos”), verișoara acesteia, Anne Isabella Milbanke (care în 1815 a devenit Lady Byron), și, pare-se, sora lui vitregă, Augusta Leigh. De altfel, nici nu s-a oprit doar la femei. Byron a avut numeroase aventuri homosexuale, adesea cu minori.
Lord Byron a devenit cel mai cunoscut crai al Europei. Performanțele sale poetice nu au atins un asemenea nivel de celebritate, pe cât au atras zvonurile despre sălbatica lui viață amoroasă. Sătulă de escapadele lui, Lady Byron i-a solicitat, în 1816 actele de divort, după doar un an de căsnicie.
Byron a părăsit atunci Anglia, plecând pe Continent, și nu s-a mai întors niciodată. Doar așa putea evita oprobiul public al societății britanice.
Bayron, personaj și muză
Vara anului 1816 și-o petrece în Elvetia, în compania medicului sau, John Polidori. Au înnodat atunci o prietenie cu Percy Bysshe Shelley și logodnica acestuia, Mary Godwin, în timpul îndelungatei perioade ploioase, grupul se distra scriind povești cu monștri.
Mary a produs o versiune timpurie ceea ce va deveni mai tarziu romanul ei, Frankenstein, în timp ce Polidor l-a folosit pe Byron ca sursa de inspiratie pentru ..Vampirul”. Povestea unu curtenitor nobil englez care sugea sângele unor victime nevinovate avea să aibă o influență majoră asupra romanului lui Bram Stoker, Dracula.
Din Elveția, Byron a plecat către Italia unde a avut o aventură cu contesa Teresa Guiccioli, în ciuda casniciei acesteia. A ramas in Italia până în 1823 când a plecat în Grecia, pentru un rendez-vous cu destinul, aducându-și contribuția la obținerea independenței grecilor față de otomani. Byron a ajutat la pregătirea trupelor și a contribui cu sumele de bani necesare rebelilor. Până în ziua de azi este considerat de greci un erou.
N-a mai avut însă parte de acțiune, fiind doborat de atacul imprevizibil a malariei, în urma căruia a și murit în duminica Paștelui din 1824. La scur timp după moartea lui, care a îndoliat întreaga Anglie, un grup de prieteni s-a strâns la Londra pentru a citi memoriile poetului. Manuscrisul era înțesat cu descrieri explicite ale escapadelor lui, despre care grupul a considera că i-ar putea distruge reputația de „erou“ atât de greu câștigată. Au căzut de acord că acele însemnări nu trebuie să vadă vreodată lumina tiparului așa că le-au dat foc.
DE-A FIR A PAR!
Pentru a-și aminti de iubitele lui, acesta păstra mostre din părul pubian al fostelor iubite în plicuri individuale, pe care trecea numele femei. Ei bine, în 1980, plicurile au ajuns la păstrare în sediul editurii din Londra care a publicat opera lui Byron. După acel an, s-a pierdut urma.
IUBITOR DE ANIMALE
Pe lângă femei măritate și băieți, Byron era și un mare iubitor de animale. Intr-o vreme, menajeria lui adăpostea cai, gâște, maimuțe, un bursuc, o vulpe, un papagal, un vultur, o cioară, un bâtlan, un soim, un crocodil, cinci păuni, două bibilici și un cocor egiptean. In anii de studenție din Cambridge, Byron ținea la cămin un pui de urs, o formă îndrăzneață de a protesta împotriva regulilor stricte ale universității care interzicea prezența câinilor în cămin. Intr-o scrisoare mergea atât de departe încât scria că tovarașul lui urs „are bursă“.
Byron avea și alte animale, mai obișnuite. In călătoriile sale era însotit de cinci pisici, una dintre ele pe nume Beppo (care a dat și titlul uneia dintre poeziile sale). Dar cel mai cunoscut tovarăș al lui a fost un câine Terra Nova, Boatswain, care a murit de rabie în 1808, la vârsta de cinci ani. Byron l-a imortalizat pe Boatswain în poezia „Epitaf pentru un câine” și i-a oferit un loc generos în cripta familiei, mai mare chiar decât va fi mai târziu locul său.
