Categories: Social

Mai multe asociaţii de elevi, revoltați după anunțul lui Iohannis. Ce vor tinerii

După anunțul președintelui Iohannis, mai multe asociaţii de elevi solicită autorităţilor deschiderea şcolilor în format fizic, doar în localităţile cu incidenţa sub 6 la mie. Aceștia precizează că într-o şcoală cu o mie de elevi, dintre care niciunul vaccinat, persistă riscul îmbolnăvirii chiar dacă toţi profesorii sunt vaccinaţi, informează Știri pe surse.

Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC), Asociaţia Elevilor Maramureş (AEM), Asociaţia Elevilor din Bacău (AEBc), Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE) şi Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov(AEBI) au transmis, joi seara, printr-un comunicat de presă, că solicită deschiderea şcolilor în format fizic doar în localităţile cu incidenţă sub 6 la mie.

„Astăzi, 4 noiembrie, preşedintele României, Klaus-Werner Iohannis a declarat faptul că şcolile vor începe în funcţie de rata de vaccinare a profesorilor. Apreciem această măsură ca fiind una deficitară, având în vedere faptul că profesorii reprezintă un procent nesemnificativ din persoanele care participă la actul educaţional. Astfel, într-o şcoală cu 1000 de elevi, dintre care niciunul vaccinat, în continuare persistă riscul îmbolnăvirii şi transmiterii virusului, chiar dacă toţi profesorii sunt vaccinaţi. Mai mult, precizăm faptul că, pentru a participa la orele de curs, elevii nu interacţionează doar cu persoanele din şcoală, ci şi cu acelea din mediul extern, o mare parte dintre ei folosind mijloacele de transport în comun. În acest sens, rata de incidenţă nu poate fi neglijată în contextul deschiderii şcolilor”, scrie în comunicat.

Asociaţiile de elevi nu sunt de acord cu decizia Ministerului Educaţiei de a menţine şcolile deschise.

 „Considerăm iraţională dorinţa Ministerului Educaţiei de a menţine şcolile deschise, indiferent de pericolele pe care acest fapt le poate expune, dorinţă în mod cert cauzată de ambiţia instituţiei de a nu recunoaşte că a greşit. Astfel, dacă şcoala începe online, Ministrul demis este nevoit să afirme faptul că această vacanţă a fost o inepţie, aşa că preferă să rişte vieţile elevilor în loc să îşi rişte imaginea. Menţionăm că învăţământul online profund criticat de ministru este ineficient strict din cauza impotenţei acestuia, Sorin Cîmpeanu nefăcând niciun demers pentru a forma profesorii, a crea platforme de predare online, şi alte măsuri care ne-ar fi putut salva de la acest context. Solicităm ca şcolile să înceapă în funcţie de rata de incidenţă a localităţilor, pentru ca elevii să fie în siguranţă!”, se precizează în comunicat.

Siguranţa şi vieţile elevilor nu sunt factori de joc politic

Ariana Dudună, preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa, a declarat că Sorin Cîmpeanu trebuie să plece din conducerea Ministerului Educaţiei şi că siguranţa şi vieţile elevilor nu sunt factori de joc politic.

„Sorin Cîmpeanu trebuie să dispară din fruntea Ministerului Educaţiei. Siguranţa şi vieţile elevilor nu sunt factori de joc politic. Ineficienţa şcolii online este cauzată strict de individul care se plânge de ea, şi anume ministrul demis. Dacă Sorin Cîmpeanu va deschide şcolile în format fizic fără a ţine cont de rata de incidenţă, acesta va deveni un criminal. Dacă un elev va deceda din cauza virusului, îmbolnăvindu-se la şcoală, cine îşi va asuma decesul acestuia? Responsabilii pentru eşecul şcolii online sunt cei care trebuie să plătească cu vârf şi îndesat, nu elevii, cu vieţile lor”, a afirmat Ariana Dudună.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi seară, că vacanţa elevilor nu va fi prelungită, iar cursurile se vor relua fizic, acolo unde acest lucru va fi posibil. Şeful statului a anunţat că va fi introdus un nou criteriu, rata de vaccinare în unitate.

Konecsnik Emil

Recent Posts

Anumiți români se pot pensiona cu 20 de ani mai devreme! Care sunt condițiile

Conform noii legi a pensiilor, o anumită categorie de români va putea ieși la pensie…

8 ore ago

Cine sunt românii care scutiți de la plata taxelor? Există un termen limită

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a adus o veste bună pentru o anumită categorie de români:…

9 ore ago

Cutremur de 4,5 pe scara Richter! Au fost afectate 2 țări

Astăzi, pe 1 mai, a avut loc un cutremur de 4,5 grade pe scara Richter,…

10 ore ago

Salariile cresc din iulie! Venitul minim va fi de 3.700 de lei

Salariile din România sunt un subiect de interes pentru cetățeni. Asta deoarece nivelul lor este…

11 ore ago

Spor de 100% pentru anumiți angajați! Cine primește banii

În România, există angajați care beneficiază de un spor salarial de 100%. Acest beneficiu este…

12 ore ago

Ce pensie va avea Klaus Iohannis? Experții au făcut deja calculul

Klaus Iohannis, fost profesor de fizică la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, și-a…

12 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.