Culinar Diverse

Mâncarea românească, în clasamentul „celor mai bune bucătării din lume”, 2022. Ce preparate ne-au făcut celebri

Mâncarea românească, în clasamentul „celor mai bune bucătării din lume”, 2022. Ce preparate ne-au făcut celebri
sinteza.org

La nivel mondial a fost întocmit un clasament al țărilor cu cea mai bună mâncare. Iar din acest punct de vedere, bucătăria mediteraneeană este considerată ca fiind cea mai delicioasă din întreaga lume. Prin urmare, primele poziții ale topului sunt ocupate de două țări din această regiune.

Acest top al celor mai bune gastronomii în anul 2022 a fost publicat pe site-ul tastatlas.com, iar clasamentul a fost alcătuit în urma voturilor publicului.

FOTO tasteatlas.com

Analizând topul, se observă că acesta este dominat de bucătăria mediteraneeană, fiind preferata celor care au votat. Astfel:

  • Locul I este ocupat de bucătăria italiană
  • Locul II este ocupat de bucătăria grecească
  • Locul III este ocupat de bucătăria spaniolă

Clasate pe primele două poziții, gastronomia italiană și cea grecească sunt recunoscute pentru bogăţia și diversitatea lor și adună cele mai proaspete și mai sănătoase ingrediente: peşte şi fructe de mare, ulei de măsline, legume și fructe, miere, paste proaspete, numeroase produse lactate și brânzeturi proaspete și maturate, carne de miel, porc și pui.

România, locul 22 în topul celor mai bune bucătării din lume

Din cele 95 de poziții ale topului, România se află în prima parte a clasamentului, pe locul 22, după Ungaria și înainte de Filipine.

În concluzie, bucătăria românească a fost considerată, de cei care au votat, mai bună decât bucătării renumite precum:

  • bucătăria thailandeză (locul 30),
  • bucătăria austriacă (locul 33),
  • bucătăria libaneză (locul 40).

Ce a făcut ca România să fie cunoscută în lume din punct de vedere culinar

Dintre produsele și preparatele tradiționale românești, care au cucerit lumea întreagă, potrivit sursei citate, menționăm:

  • Mititeii
  • Cozonacul
  • Borșul
  • Pasca
  • Mămăliga
  • Salamul de Sibiu,
  • Drobul etc.

La categoria “cele mai populare băuturi românești”, vișinata și Feteasca Neagră au fost votate cu cinci stele.

Dintre „10 cele mai populare deserturi românești” menționăm: amandinele, plăcinta cu mere, papanașii, mucenicii, savarinele, gogoșile, etc.

În ceea ce privesc orașele din România:

  • Bucureștiul este celebru pentru mititei, sarmale, cozonac
  • Otopeni este renumit pentru papanași
  • Ibănești este celebru pentru telemeaua de Ibănești, etc., potrivit tasteatlas.com