Categories: Actual

Marcel Ciolacu și Marius Budăi au dat anunțul! Ce se întâmplă cu salariile românilor

Marți, la Parlament, Ministrul Muncii, Marius Budăi, și președintele PSD, Marcel Ciolacu, au discutat despre planurile Guvernului de a reduce cheltuielile, subliniind că acestea nu presupun înghețarea salariilor, ci mai degrabă abținerea de la intervenție pe o perioadă limitată de timp.

În contextul discuției, reprezentantul de la Ministerul Muncii a menționat contractul încheiat cu Banca Mondială, subliniind faptul că salariile au fost deja majorate la începutul anului.

„Avem nevoie ca o perioadă de câteva luni să nu mai fie intervenții asupra legii salarizării.  Ştiți foarte bine, suntem într-un contract cu Banca Mondială, punem la dispoziția Băncii Mondiale datele, astfel încât să avem oglinda unde suntem acum și să știm ce măsuri trebuie să luăm.

Deci, nu vorbim de o înghețare a salariilor, vorbim de o neintervenție pe o perioadă limitată”, a declarat marţi ministrul Muncii, Marius Budăi.

Cresc salariile?

Întrebat dacă vor mai creşte salariile până la finalul anului, Budăi nu a dat un răspuns clar: „Este o decizie pe care coaliția o va lua. Acolo unde a fost nevoie de intervenție și ați văzut acele echilibrări, între sporurile venite din fonduri europene și PNRR, coaliția a înțeles și a intervenit pentru a nu avea scurgeri de personal dintr-o parte în alta.

Dar nu vorbim de majorarea salariului din lună în lună, pentru că suntem în luna aprilie și am majorat salariile în luna ianuarie, ci vorbim de o neintervenție pe o perioadă limitată asupra legii salarizării, astfel încât analiza de impact pe care o avem când plecăm în analiza finală pentru a crea noua lege a salarizării să nu fie modificată pe parcurs”, a explicat ministrul.

Marius Budăi a adăugat că nu se intenționează înghețarea salariilor și a subliniat că vor fi făcute angajări în domeniile Educației și Sănătății. El a menționat că acestea vor fi excepții și că se va acorda o atenție specială persoanelor cu dizabilități.

„Nu s-a vorbit de tăieri de salariu niciodată”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a explicat că în cadrul coaliției nu s-a discutat despre tăierea salariilor bugetarilor sau înghețarea veniturilor acestora. El a menționat că economiile realizate la nivelul autorităților locale sau centrale nu vor fi transferate către stat și a subliniat faptul că România experimentează pentru prima dată o creștere economică pe investiții, nu pe consum.

„Nu s-a vorbit de tăieri de salarii niciodată. Nu s-a vorbit despre o înghețare de venituri. Este o abordare corectă și profesionistă, astfel încât dacă avem un jalon în PNRR să venim cu o nouă lege a salarizării sau cu modificări ale actualei legi.”, a declarat Marcel Ciolacu.

Luni, în cadrul coaliției de guvernare, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a propus impozitarea progresivă a veniturilor care depășesc salariul președintelui, adică 25.000 de lei, atât în sectorul public, cât și în cel privat. Potrivit surselor social-democrate, Ministerul Finanțelor trebuie să prezinte o analiză privind impactul unei astfel de măsuri într-o săptămână, scrie RomâniaTV.

Preotesescu Natalie

Recent Posts

Trump acuză imigranții străini că își fac o armată secretă. „Nu îi vom lăsa să ne ia țara”

Candidatul republican la președinție, Donald Trump, a făcut joi declarații controversate. Acesta a susținut că…

13 ore ago

APIA a început să facă plățile! Crescătorii de animale primesc 322 de milioane de lei

Crescătorii de porci și păsări vor primi un sprijin financiar de peste 322 de milioane…

15 ore ago

Prețurile carburanților rămân constante! Cât plătesc românii pentru benzină și motorină

Prețurile carburanților au rămas constante în ultimele două zile.  Românii plătesc același preț pentru un…

17 ore ago

Noi creșteri salariale pentru bugetari în 2024! Câți bani primesc în plus

Guvernul oferă posibilitatea unor bugetari să-și mărească salariul de bază cu peste 50%. Alți bugetari…

19 ore ago

Cod galben de vreme rea! ANM anunță ce zone sunt afectate

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de vreme rea pentru mai multe…

22 de ore ago

Pensiile pot fi înghețate! Avertismentul analiștilor

România se confruntă cu un avertisment serios din partea Comisiei Europene. Țara este în pericol…

o zi ago

This website uses cookies.