Social

Medic din România: Dacă nu mai aveți gust sau miros, nu e nevoie să mai faceți așa ceva!

Șeful UPU Buzău, medic, a transmis pacienților un mesaj disperat după ce a fost infectat cu noul coronavirus.

„Îi rog pe buzoienii care apelează la UPU să fie înțelegători. Dacă anul trecut când eram doi doctori la 50 de pacienți erau rău, imaginați-vă cum e acum. Pe lângă cei 50, mai avem încă 20-30 la cort afară. În plus, aștia care am rămas pe baricade suntem obosiți, am ajuns și noi la limită. Există riscul, pe fondul acestei epuizări, să cădem și noi, să ne infectăm pentru a doua oară!”, a zis medicul.

Nu putem acoperi toate gărzile, situația e nasoală

„Jucăm în inferioritate numerică. Un coleg, medic, este în concediu medical, iar un altul e în concediu pentru că trebuie să-și dea rezidențiatul. Am avut și a treia colegă indisponibilă, bolnavă de Covid, a revenit de câteva zile, dar e încă slăbită. Nu putem acoperi toate gărzile, situația e nasoală”.

Medicul buzoian a lansat către buzoieni și rugămintea de a nu mai veni la UPU dacă nu au o urgență

„Ne trezim în UPU cu oameni care ne spun că nu mai au gust și miros! Asta nu e o urgență medicală. Unii ne spun că au fost trimiși la noi de medicii de familie. Nu știu dacă e așa, dar n-ar trebui să se întâmple, suntem și așa supra-aglomerați de cazurile care au cu adevărat nevoie de ajutor medical”, a spus Zoican, citat de Buzoienii.ro.