Lifestyle

Mihai Bendeac, mărturisiri fierbinți despre viața personală: „FERICIREA mea este…”

Mihai Bendeac, mărturisiri fierbinți despre viața personală: „FERICIREA mea este…”

Actorul Mihai Bendeac, unul dintre cei mai celebri burlaci din lumea mondenă românească, și-a deschis sufletul în fața admiratorilor să și a vorbit despre viața lui, despre cea mai mare fericire pe care o trăiește la capacitate maximă, dar și despre  experiența trăită după ce s-a vaccinat împotriva noului virus.

Mihai Bendeac a vorbit despre singura lui cale către fericire. Chiar dacă se „autodistruge prin teatru”, sensul existenței sale este să „ard pe scenă, să merg în turnee, să joc de 5 ori pe săptămână”. Mai mult, în cele două zile rămase libere, actorul spune că „beau până vomit prin cluburi, să mă arunc în sex destrăbălat și să fiu rockstarul care, de fapt, n-am ce face, sunt”.

Bendeac: Îmi place să mă autodistrug prin teatru

„Am conștientizat în ultimul an că singura mea cale către fericire este Teatrul. Atât. Oricât aș încerca să mă mint, nu am cum. Îmi place să mă autodistrug prin teatru. Sensul existenței mele este să ard pe scenă, să merg în turnee, să joc de 5 ori pe săptămână și, în celelalte două, să beau până vomit prin cluburi, să mă arunc în sex destrăbălat și să fiu rockstarul care, de fapt, n-am ce face, sunt. Da. Fac și televiziune, scriu, urmează să fac și film. Dar VIAȚA mea, FERICIREA mea este teatrul. Sunt o curvă de scenă. Îmi place să fiu în fața unui public numeros. 30%, 50% din sală, cinstit, e cam labă. Sunt divă de scenă. Vreau succes! Eu fac teatru pentru public. Această pandemie a făcut un mare bine teatrului. Se va termina curând! Am să ajut cu tot ce pot pentru asta! Și vor urma THE FUCKING ROARING YEARS! Ani în care oamenii vor trăi cu disperare! Vor vrea spectacol! Ne așteaptă o “destrăbălare” pozitivă”, spune Mihai Bendeacc pe pagina sa de socializare.

Sunt bine! N-am nici pe dracu’!

Mihai Bendeac vorbește despre experiența avută după ce s-a vaccinat împotriva virusului.

„Pentru că tot primesc obsesiv întrebarea asta. Sunt bine! N-am nici pe dracu’! Am făcut un pic de febră seara după vaccin. Hai în p..a mea (pula mea) să facem ce trebuie ca ființe inteligente și să ne rețină istoria ca o civilizație luminată, nu ca pe Șoșoci și Lazaruși”, a încheiat celebrul actor.

Am conștientizat în ultimul an că singura mea cale către fericire este Teatrul. Atât. Oricât aș încerca să mă mint, nu…

Publicată de Mihai Bendeac pe Luni, 12 aprilie 2021