Info Actual

Info Actual > Social > Militarii români, o nouă misiune în Italia. Intervenție de urgență
Social

Militarii români, o nouă misiune în Italia. Intervenție de urgență

Militarii români, o nouă misiune în Italia. Intervenție de urgență. Oliver Anghel, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale, a declarat de ce este nevoie de această acțiune.

Noaptea trecută militarii români au adus în țară opt conaționali care erau blocați în peninsulă, o altă aeronavă va prelua azi încă nouă persoane.

363Oliver Anghel: ”În acest moment, o aeronavă a Forțelor Aeriene Române se îndreaptă către România. Ea execută deja a doua misiune de a repatria cetățeni români non-rezidenți, care se aflau în Italia și neavând posibilitatea să se reîntoarcă în țară, ei aflându-se în această ţară doar în scop turistic sau pentru urgențe medicale.”

 

Forțele Aeriene Române au primit solicitarea de la Departamentul pentru Situații de Urgență pentru a efectua aceste două zboruri de repatriere a cetățenilor români care au solicitat sprijinul autorităților române prin intermediul ambasadei. Aeronava efectuează transportul pe ruta București – Roma – București, deci, practic, cetățenii români sunt preluați de pe aeroportul din Roma.

Oliver Anghel a spus cun se realizează acțiunea: ”La sosirea în România, deci pe aeroportul din București, cetăţenii români vor fi preluați de către Direcția de Sănătate Publică și plasați în carantină conform procedurilor.”

Reprezentanții Ministerului Apărării respectă procedurile de protecție, reducând la maxim riscul de infectare, atât pe durata preluării persoanelor din aeroportul din Italia, din Roma, cât și pe perioada transportului.

Oliver Anghel a declarat: ”Transportul este realizat cu respectarea strictă a măsurilor pentru protecția personalului și a tehnicii obligatorii în asemenea situații. Vă pot preciza că întreg echipajul de zbor, pilot și personalul tehnic, sunt echipați cu costume de protecție. De asemenea, cetățenii care se repatriază cu ajutorul aeronavelor forțelor aeriene sunt introduşi în camere speciale de izolare, iar la sosirea pe aeroport, întreg echipamentul, întreg echipajul, precum și aeronava trec printr-un proces de decontaminare.”

Mai mult, pentru a proteja militarii, aceștia nu intră în contact direct cu cetățenii repatriați, cetățenii aflându-se în camerele speciale de izolare. La sosirea pe aeroport, militarii vor trece printr-un proces de decontaminare şi aeronava care a efectuat transportul va fi decontaminată la Baza 90 Aeriană din Otopeni.