Categories: Lifestyle

Ministerul Apărării vrea să achiziționeze avioane. Ce solicită Vasile Dîncu

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a transmis vineri Parlamentului o solicitare de aprobare prealabilă, în vederea achiziţionării unui pachet de 32 de avioane F-16 de la Guvernul Norvegiei şi a pachetului de bunuri şi servicii de la Guvernul Statelor Unite ale Americii,relatează Agerpres.

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au analizat vineri solicitarea ministrului Apărării Naţionale de aprobare prealabilă în vederea iniţierii de către MApN a procedurii de atribuire a contractului de achiziţie pentru pachetul de 32 de avioane de la Guvernul Norvegiei şi a pachetului de bunuri şi servicii de la Guvernul Statelor Unite ale Americii. Solicitarea a fost transmisă către Comisiile de apărare ale Parlamentului.

„Prin concepţia de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului ‘Avion multirol al Forţelor Aeriene, aprobată prin hotărâre de CSAT, este prevăzută realizarea graduală a capabilităţii operaţionale aeriene de tranziţie, prin continuarea dotării cu avioane F-16 transferate din excedentul altor state prin constituirea unei capabilităţi formate din minimum 3 escadrile a câte 16 avioane F-16 fiecare, necesare apărării spaţiului aerian pe timp de pace, criză şi război, precum şi asigurării contribuţiei naţionale la apărarea colectivă. (…). Singura soluţie identificată în prezent, ca urmare a analizei răspunsurilor primite la cererile de informaţii, constă în achiziţia de la Guvernul Norvegiei a unui pachet format din 32 de avioane F-16, echipamente de suport logistic şi servicii de instruire”, se arată în solicitarea lui ministrului Apărării.

32 de avioane F-16 din  Norvegia

Conform solicitării, Ministerul Apărării Naţionale a hotărât iniţierea demersurilor pentru achiziţionarea pachetului de 32 de avioane F-16 din excedentul Forţelor Aeriene Regale Norvegiene şi achiziţia de la Guvernul Statelor Unite ale Americii a suportului logistic şi echipamentelor specifice necesare modernizării avioanelor.

„Fondurile estimate pentru realizarea capabilităţilor operaţionale aeriene de tranziţie sunt de aproximativ 454 de milioane de euro fără TVA, din care pachetul propus de Guvernul Norvegiei este de aproximativ 354 de milioane de euro fără TVA şi 100 de milioane de euro fără TVA pentru suportul logistic şi echipamentele specifice incluse în pachetul de la Guvernul SUA”, se mai arată în document.

Konecsnik Emil

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

2 zile ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

2 zile ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

2 zile ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

2 zile ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

2 zile ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

2 zile ago

Parteneri

This website uses cookies.