Social

Moderna a făcut un anunț important despre vaccinul anti-COVID-19. Este vizată categoria de varsta 12-17 ani

Moderna a făcut un anunț important despre vaccinul anti-COVID-19. Este vizată categoria de varsta 12-17 ani

Compania farmaceutică Moderna a anunţat marţi că vaccinul său anti-COVID-19 pare să fie eficient şi pentru prevenirea infectării la adolescenţi. În faza a doua a testărilor clinice, la care au participat 3.732 de copii din Statele Unite cu vârsta între 12 şi 17 ani, analizele de sânge au arătat că vaccinul produce un răspuns imunitar echivalent cu cel constatat în cazul adulţilor, potrivit CNN.

Compania farmaceutică Moderna nu a precizat care este procentul de eficienţă al vaccinului în cazul adolescenţilor, dar primele observaţii au arătat că niciunul dintre copiii care au primit vaccin nu s-au îmbolnăvit de COVID-19 după ziua a 14-a de la administrarea celei de-a doua doze. De asemenea, cercetările au sugerat că, după o doză de vaccin, acesta este 93% eficient în prevenirea cazurilor moderate de COVID-19, implicând un singur simptom şi nu două sau mai multe simptome.

Moderna: Vaccinul său este „în general bine tolerat”

Moderna a publicat rezultatele, care încă nu au fost verificate şi publicate. Administratorii au subliniat că vaccinul său este „în general bine tolerat” şi nu au fost identificate probleme privind siguranţa vaccinului. Efectele secundare ale vaccinului includ dureri de cap, senzaţie de oboseală, dureri musculare şi frisoane după administrarea celei de-a doua doze. S-a constatat în câteva cazuri şi durere la locul vaccinării.

SUA şi va solicita autorizaţie pentru utilizarea vaccinului în cazul adolescenţilor

Compania americană a precizat că la începutul lunii iunie intenţionează să înainteze rezultatele fazei a doua a testărilor clinice către Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din SUA şi va solicita autorizaţie pentru utilizarea vaccinului în cazul adolescenţilor.

Moderna a primit deja autorizaţie de utilizare a vaccinului anti-COVID-19 la persoane de 18 ani şi peste. Un alt vaccin, Pfizer/BioNTech, a primit autorizaţie de utilizare la categoria de vârstă 12 ani şi peste.