Social

Monica Pop: ”Oamenii merg înainte fără să știe lucrurile ASTEA!”

Monica Pop: ”Oamenii merg înainte fără să știe lucrurile ASTEA!”

Monica Pop a transmis că persoanele nevaccinate trebuie să aibă fix aceleași drepturi ca și cele imunizate și susține că ”oamenii din țara asta se nasc egali în fața legii”.

”Mie mi se pare absolut ordinară discriminarea, pentru că discriminare este, categoric. Eu cred că nu scrie în Constituție așa ceva. Eu cred că oamenii în țara asta se nasc egali în fața legii și că pot fi discriminați în fața legii doar cei care sunt criminali, celor cărora li se interzic drepturile prin faptele lor, dar nici într-un caz nu pentru faptul că s-au vaccinat sau nu.

În al doilea rând, aș vrea ca televiziunea să îi întrebe pe decidenți, să vedem dacă au curajul să scrie corect, să informeze corect și anume vreau să văd lista de contraindicații pentru vaccin. Pentru că, după cum știm, orice fel de act medical de pe fața pământului sau medicament de pe această planetă are și contraindicații, așa că au vreau să văd acest lucru. Pentru că nu s-a publicat nicăieri, ci știm foarte bine că una dintre marile dezinformări pe care le spun, din păcate, și unii din colegii mei, medici, pe care nu îi înțeleg și care nu au ce să caute în breasla asta și anume că pacienții cu cancer aflați sub tratament, conform Societății Americane de Oncologie, nu trebuie să facă acest vaccin. Iar la noi se spune invers. Este inadmisibil!.

Pe urmă, sunt niște boli de sânge care contraindică. Cu trombocitopenie, ș.a.m.d. Unde este această listă și unde informarea corectă? Unde este consultul unui om înainte de a face vaccinul? Sunt lucruri care nu sunt ok și lumii nu i se spune lucrul acesta și oamenii merg înainte fără să știe lucrurile astea sau pentru că decidenții spun altceva.

Monica Pop: În medicină nu există cuvântul sigur

Și ultimul lucru pe care vreau să îl spun este că în medicină nu există cuvântul sigur. Deci poți spune că este ceva foarte eficient. Dar, după cum știe oricine, cuvântul sigur înseamnă 100%. În medicină așa ceva nu există. Și îi invit pe toți cei care au probleme și care s-au dus pentru că li s-a spus de către decidenți că este sigur, să îi tragă la răspundere pe cei care au spus așa ceva. Pentru că nu este admisibil.

Că este eficient? Sunt de acord cu ei! Că este foarte eficient? Chiar și asta poate fi corect. Dar că este sigur, asta nu poți spune de niciun act medical din lumea asta. Și oamenii trebuie să știe și să procedeze așa cum consideră, dar în cunoștință de cauză și nu dezinformați”, a spus Monica Pop la Antena 3.