Lifestyle

Monica Vuşcan, COO Farmec, premiată la Gala Excelență în Management: „Sunt onorată să fiu parte din acest Top 100 de Manageri”

Monica Vuşcan, COO Farmec, Gala Capital Excelenţă în Management
sursa foto: Arhivă personală

Miercuri, 26 aprilie, Revista Capital a organizat Gala Capital Excelenţă în Management, în care au fost premiaţi cei mai de succes manageri din 2022 în mai multe categorii de activitate. Monica Vuşcan, COO Farmec, a câștigat premiul la categoria Director de dezvoltare.

“Sunt onorată să fiu parte din acest Top 100 de Manageri de Succes și le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă includerea mea aici – de la colegii mei din Farmec, cărora le mulțumesc și pe această cale pentru colaborare și eforturile lor neîntrerupte, dar și organizatorilor acestui eveniment important. Transmit calde felicitări și celorlalți manageri incluși în acest top prestigios și salutări de la Cluj tuturor celor prezenți!”“, a declarat Monica Vușcan într-un mesaj adresat în cadrul Galei Capital Excelență în Management.

Întregul eveniment poate fi vizionat live pe canalul de Youtube Hai România.

Monica Vușcan, o viață dedicată dezvoltării Farmec

Compania Farmec, cel mai mare producător de cosmetice din România, are o poveste începută acum 134 de ani, aproape la fel de lungă ca istoria noastră națională modernă.

De aproape trei decenii, Monica Vușcan, încă din 1994, actualul COO și-a dedicat viața și întreaga sa pasiune în slujba frumuseții, urcând toate treptele ierarhice până la funcția de director tehnic-producție în 2012.

De ea depinde calitatea zecilor de milioane de produse care ies anual din fabrica clujeană cu peste 700 de angajați, păstrând în continuare viu visul Anei Aslan şi al lui Liviu Turdean, părintele companiei.

Portofoliul oferă peste 600 de game de produse, printre care amintim Gerovital, Farmec, Doina, Aslavital, Nufăr sau Triumf, acestea fiind exportate în zeci de țări din Europa, Asia și America.

“Anul trecut am implementat mai multe proiecte pe care le considerăm de succes la nivel de companie. Printre ele se numără crearea unui nou flux de fabricație pentru produsele cosmetice de tip creme și punerea în funcțiune a unei linii complet automate pentru ambalarea lor în borcane”, ne-a povestit reputatul doctor în ştiinţe medicale care asigură, împreună cu echipa Farmec, standarde ridicate pentru toate produsele cosmetice realizate, prin implementarea Regulilor de Bună Practică de Fabricație specifice medicamentelor.

De asemenea, anul 2023 aduce o serie de investiții importante pentru Farmec, printre care automatizarea integrală a liniilor de ambalare pentru produsele de întreținere a locuinței, o linie de suflare flacoane PET, pe care se vor realiza flacoanele pentru săpunurile lichide Farmec, cât și cele pentru gamele de produse de curățenie Nufăr și Triumf, “foarte apreciate în rândul publicului consumator”, dar și modernizarea unor linii mai vechi prin automatizarea mai multor operațiuni.

„Investiția estimată în aceste proiecte se ridică la peste 1,5 milioane de euro. De asemenea, pe termen mai lung, avem în vedere realizarea unei noi unități de producție”, a mai transmis Monica Vușcan.

Gala Capital Excelență în Management

Managerii de succes ai României au fost premiați în cadrul Galei Capital Excelența în Management, care a avut loc miercuri, 26 aprilie 2023, începând cu ora 19.30, la Phoenicia Grand Hotel și difuzată live pe pagina de Facebook Capital România și pe canalul de Youtube HAI Romania.

Încă din 2015, revista Capital organizează Gala Excelența în Management, eveniment în cadrul căruia se premiază performanțele managerilor din companii de renume ce activează pe piața din România, indiferent din industria din care fac parte sau de departamentul pe care îl conduc.

Managerii premiați în cadrul Galei Excelența în Management ediția 2023 au fost incluși și în Capital Top 100 Manageri, un proiect în cadrul căruia redacția Capital a analizat performanțele șefilor de departamente de la companii din toate domeniile de activitate, urmărind rezultatele, deciziile și acțiunile relevante desfășurate de aceștia în anul precedent.

Capital Top 100 Manageri ediția 2023 a fost lansat în cadrul evenimentului și este structurat pe 10 categorii: CEO, CFO, Director de Dezvoltare, Marketing și Vânzări, HR, CSR, Agenții de Publicitate, Administratori Publici, Educație și Cercetare, Cultură.

Revista Capital Top 100 Manageri va fi disponibilă din 27 aprilie la punctele de difuzare a presei și online pe www.edituradecarte.ro.