Dacă aveţi o maşină care poluează, de anul viitor nu veţi mai putea conduce prin Capitală, dacă nu veţi plăti o taxă ce va fi calculată în funcţie de tipul maşinii şi de cantitatea de noxe emise. De asemenea, și dacă veniţi din alte judeţe veţi fi nevoiţi să plătiţi taxă pentru a putea traversa centrul Bucureştiului. Proiectul urmează să intre în dezbatere publică. O astfel de taxă a fost iniţiată şi de fostul primar general Gabriela Firea, prin proiectul „Oxigen pentru Bucureşti”.
În urmă cu numai doi ani, Nicuşor Dan spunea că „această taxă Oxigen a fost expresia spoielii, nu a rezolvării problemei de fond”.
De asemenea, Nicuşor Dan mai spunea atunci că „pentru reducerea poluării este nevoie de controlarea şantierelor de construcţii şi a gropilor de gunoi, existenţa unui registru al spaţiilor verzi în Capitală, precum şi spălarea străzilor”. Nimic din toate aceste lucruri menţionate atunci de Nicuşor Dan nu mai sunt posibile acum, mai ales controlarea şantierelor. Acesta încă de la începutul mandatului său a suspendat Planul Urbanistic Zonal, deci șantiere nu există.
Acum a apărut inițiativa acestei taxe de poluare, care ieri dimineață a făcut subiectul unei știri publicate de toată presa. După-amiază, Birou de Presa a reușit să transmită către redacții câteva rânduri despre știrea care-i enervase pe bucureșteni. În comunicat, primarul Nicușor Dan se dezice de proiectul Taxa Oxigen.
„Având în vedere informațiile apărute în presă potrivit cărora Primarul General, Nicușor Dan, dorește să introducă o așa-zisă taxă de poluare care trebuie plătită de autoturismele care circulă prin centrul Bucureștiului, Primăria Capitalei anunță că: «Primarul General nu a inițiat și nu susține un astfel de proiect»”.
Informațiile despre proiectul discutat la Primăria București erau mult mai ample decât la ce se referă Nicușor Dan și Biroul de presă.
Șoferii care vor circula în București, dar nu au mașinile înregistrate în Capitală, vor avea de plătit o taxă deloc mică, potrivit unui proiect al Primăriei care urmează să intre în dezbatere publică.
Proiectul presupune înfiinţarea unei zone de Emisii Reduse pe toate drumurile publice din Bucureşti pentru o perioadă de șase ani, începând de anul viitor. În acest fel, Primăria va încerca să reducă poluarea, conform normelor europene.
Tarife pentru vehiculele non-Euro și pentru cele cu norma de poluare Euro 1, Euro 2 încep de la 20 de lei pe zi, la 5.500 de lei pe an.
Aceleaşi taxe se aplică şi pentru şoferii vehiculelor care nu sunt înregistrate sau înmatriculate în Bucureşti şi doresc să circule în zona A a Capitalei, zonă care urmează să fie delimitată în viitor.
Cei care nu achită taxele riscă o amendă cuprinsă între 4.000 și 5.000 de lei, iar constatarea se va face de către Brigada rutieră sau Poliția locală.
Sunt şi excepţii de la regulament precum autospecialele SMURD, ale pompierilor, poliţiştilor, a mijloacelor de transport în comun şi a utilajelor agricole fie a celor care intervin pentru reparaţia drumurilor publice.
Banii strânși din taxe se vor duce către un fond special pentru: amenajarea de piste pentru biciclete, înnoirea flotei de transport în comun – doar electrice sau hibride, amenajarea unor spații de încărcare şi sprijin financiar pentru achiziție mașină electrică care are masa sub 1500 kg.
Dacă primarul general Nicușor Dan nu e inițiatorul acestui proiect, va trebui să aflăm, din surse proprii, cine vrea Taxa Oxigen. Biroul de presă nu a vrut să ne comunice.
Pe măsură ce Paștele se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…
Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…
Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…
Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…
Ministerul Finanțelor lucrează la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului, accizele la tutun vor fi…
Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…
This website uses cookies.