Categories: Social

Noua tendință din rândul femeilor în ceea ce privesc angajatorii

Nivelul de stres cu care se confruntă mai mult de jumătate dintre femeile care lucrează (53%) este mai mare decât în urmă cu un an, iar 46% susțin că sunt epuizate arată un studiu Deloitte Woman @ Work 2022, realizat la nivel global.

Principalul motiv de demisie pentru 40% dintre doamnele care muncesc este burnout-ul. Astfel:

  • mai mult de jumătate dintre participantele la studiu vor să renunțe la actualul angajator, în următorii 2 ani
  • doar 10% plănuiesc să își mențină locul de muncă mai mult de 5 ani

De asemenea, studiul arată o diferență semnificativă de stare și de atitudine a femeilor ai căror lideri susțin egalitatea de gen.

Din acest punct de vedere,

  • doar 3 % dintre acestea se simt epuizate (90% dintre ele spun că nivelul lor de motivație la locul de muncă este bun sau extrem de bun),
  • nicio femeie nu își caută în prezent un nou loc de muncă ,
  • doar 9% dintre femei se gândesc să plece în următorii 2 ani,
  • 87% spun că beneficiază de un sprijin adecvat pentru sănătatea lor emoțională din partea angajatorilor și pot vorbi cu ușurință despre problemele personale de acest gen la locul de muncă.

Care sunt temerile femeilor

Aproximativ 5.000 de femei din 10 țări din întreaga lume au fost supuse studiului Deloitte Woman @ Work 2022, studiu care evidențiază impactul pandemiei de COVID-19 asupra raportului dintre viața personală și cea profesională, schimbările care au avut loc în privința modului de lucru și evoluțiile înregistrate în ultimii ani în obținerea egalității de gen la locul de muncă, citează retetesivedete.ro

Care este situația privind modul de lucru hibrid

Totodată, studiul vine cu cifre și la capitolul mod de lucru hibrid, implementat de companii de la începutul pandemiei până în prezent. Astfel:

  • 44% dintre femeile angajate la nivel global muncesc într-un sistem de acest tip,
  • 54% dintre ele susțin că nu beneficiază de suficientă flexibilitate cu privire la locul și momentul în care ar trebui să muncească.

Ce atenție este acordată egalității de șanse de către companii

Egalitatea de șanse la locul de muncă este încă un punct de lucru pe agenda companiilor multă vreme de aici înainte, atâta timp cât 94% dintre respondente se tem că, dacă ar solicita un program de lucru flexibil, și-ar diminua șansele de promovare. Dintre cele care lucrează în sistem hybrid, aproape 60% se simt excluse din întâlniri importante, iar aproape jumătate spun că nu au posibilitatea să interacționeze suficient cu liderii.

Totuși, vestea îmbucurătoare este că:

  • 45 % dintre persoanele chestionate  spun că se pot deconecta cu ușurință de la muncă,
  • 34% întâmpină dificultăți în această privință, dar 42% dintre acestea se tem că șansele de promovare le-ar fi diminuate dacă nu sunt disponibile permanent.
Beatrise Braha

Recent Posts

Românii preferă cumpărăturile online! Comerțul electronic a ajuns la 7 miliarde de euro

Conform estimărilor GPeC, ARMO și ale principalilor actori din sector, valoarea comerțului electronic din România…

21 de ore ago

Guvernul promite salarii mai mari în cultură. Angajații nemulțumiți îl somează pe Ciolacu

Guvernul a hotărât să mărească salariile pentru angajații nemulțumiți, inclusiv pentru cei care lucrează în…

23 de ore ago

Economia României, în pericol! Previziunile Comisiei Europene

Conform ultimului raport al Comisiei Europene, economia României este estimată să crească cu 3,3% în…

o zi ago

Temperaturile vor ajunge la 28 grade! Prognoza ANM

Potrivit directorului ANM, Elena Mateescu, se prognozează că temperaturile vor înregistra o creștere în zilele…

o zi ago

Pensionarii, amăgiți cu noua lege a pensiilor. Orele de muncă suplimentare nu sunt luate în calcul

Noua lege a pensiilor aduce schimbări semnificative în recalcularea pensiilor. Sunt vizați în  special pensionarii…

o zi ago

MAE a emis o atenționare de călătorie! Este stare de urgență

MAE a emis o atenționare pentru călătorii români care se îndreaptă către Franța, cu referire…

o zi ago

This website uses cookies.