Lifestyle

O casă de parfumuri din Paris a relansat parfumul Reginei Maria

O casă de parfumuri din Paris a relansat parfumul Reginei Maria

O casă de parfumuri din Paris a relansat parfumul Reginei Maria. Parfumul Reginei Maria. Cu ocazia împlinirii Centenarului de la crearea compoziției „Mon Boudoir”, casa de parfumuri Houbigant din Paris a relansat celebra aromă preferată de Regina Maria. Notele sale puternice sunt transpuse într-un parfum care se integrează perfect în modernitatea epocii noastre.

Considerată „cea mai frumoasă regină a Europei”, Regina Maria a devenit imaginea colecției de pomade, pudră, apă de colonie și parfum, toate sub același nume: „Mon Boudoir”, în 1922. Nota de bază a parfumului mirosea a flori de violete, preferatele Reginei, a iris, dar avea și note subtile de patchouli și santal.

Parfumul Reginei Maria creat de un legendar parfumier

Parfumul original a fost creat de legendarul parfumier Robert Bienaime și a fost lansat în 1919.

Este un parfum ambrat cu ușoare tente orientale. O caracteristică a parfumului original era folosirea ambrei gri folosită și în actualul parfum sub forma unei infuzii, fiind foarte scumpă și greu de găsit în industria parfumierilor. Sufletul floral al parfumului s-a obținut din efectul pudrat al violetelor format din o moleculă de sinteză inovativă, jonone, care la vremea respectivă era foarte la modă, și din untul de iris, cea mai prețioasă materie primă din parfumerie. În parfum găsim esența de trandafir bulgăresc și ea la modă în epoca secolului XX, iasomia grandiflorum, bergamota, lemnul de santal și patchouli, fundamental pentru parfumurile ambrate. Pentru notele vaniliate dulci s-a folosit vanilina, dar și vanilia de Tahiti.

Casa Jean-Francois Houbigant este cea care a creat parfulul „Mon Boudoir” al  Reginei Maria

Parfumul Reginei Maria – Casa de parfumuri Jean-Francois Houbigant este cea mai reprezentativă în acest domeniu, iar în 1918 când a fost creat parfumul „Mon Boudoir” era parfumeria cea mai bogată și apreciată din Europa, înaintea brandurilor mult cunoscute acum precum Guerlain sau Chanel. Pe lângă „Mon Boudoir”, casa de parfumuri dorește să readucă pe piață și o altă serie de parfumuri create cu decenii în urmă.

În 1938, dupa moartea Reginei s-a decis retragerea lui de pe piață din respect pentru Alteța Sa, aceasta fiind și imaginea oficială a produselor „Mon Boudoir”.