Social

O să avem zăpada de Crăciun și Revelion? Prognoza METEO este atipică pentru Sărbători

O să avem zăpada de Crăciun și Revelion? Prognoza METEO este atipică pentru Sărbători

O să avem zăpada de Crăciun și Revelion? Prognoza METEO este atipică pentru Sărbători. Ca și când nu ar fi suficient, nici vremea nu mai ține cu noi. Pe lângă restricțiile impuse de autorități, care nu permit reuniuni mari de familie, se adaugă și absența zăpezii, atât de așteptată în perioada Sărbătorilor de iarnă.

Potrivit experților, sfârșitul de an va fi printre cel mai călduros din istorie. Astfel, șansele pentru un Crăciun înzăpezit nu sunt foarte mari. Și Anul Nou va fi supus aceleiași lipse a zăpezii.

„Nu se poate exclude apariția unor ierni reci, dar cel mai probabil este să avem ierni din ce în ce mai calde, cu episoade de viscol, temperaturi foarte scăzute. Chiar dacă vom vorbi despre episoade extreme scurte, impactul lor poate fi semnficativ.

Nu trebuie neglijate fenomenele extreme atunci când vorbim despre încălzirea globală. Într-o iarnă caldă, este de ajuns un episod foarte scurt de viscol, care poate da peste cap întreagă economie”, a spus meterologul ANM, Roxana Bojariu.

Ea susține că efectele încălzirii globale sunt resimțite și în România, iar acest lucru determină schimbările drastice de temeperatură din ultimii ani. Astfel, sunt șanse slabe să avem parte de o iarnă geroasă și plină de zăpadă. „Așadar, iernile geroase, cu troiene, sunt doar o amintire a generațiilor născute până în anii ’90. În ultimele două decenii, anotimpul rece a devenit din ce în ce mai blând”, a declarat climatologul Bojariu.

Se resimt efectele încălzirii globale

Anul 2020 va fi cel mai calduros din istorie, susțin meteorologii. Nici în următorii ani nu vom avea parte de ierni ca odinioară. Totul, din cauza fenomenul climatic de încălzire globală.

„Anul 2020 ar putea să detroneze anul 2016 că cel mai călduros an începând cu a două jumătate a secolului al XIX-lea, de când avem observații sistematice la nivel global și putem spune, de asemenea, că acest lucru s-ar putea petrece în condițiile în care în Pacificul Tropical avem o faza negativă, nu pozitivă, că în cazul anului 2016.

Nu este încă sigur, dar așa cum a pornit anul 2020, în orice caz e fie pe poziția 1, fie pe poziția 2 (…) Încălzirea globală își spune și mai mult cuvântul în 2020, față de anul 2016. Este probabil să avem ierni geroase, dar șansele sunt mult mai mici față de acum 20-40-60 de ani” , a mai spus Roxana Bojariu, climatolog ANM, pentru o emisiunea televizată.

O să avem zăpada de Crăciun și Revelion? Prognoza METEO este atipică pentru Sărbători

Concret, în prejama Crăciunului și până spre Anul Nou, orice acumulare de aer rece rezidual va dispărea din toate regiunile României, iar fronturile atmosferice care vor sosi dinspre Oceanul Atlantic vor aduce precipitații lichide în cea mai mare parte a teritoriului, cu excepția zonelor montane înalte, unde se vor semnala ninsori și se va depune un strat de zăpadă de până la 15-20 de centimetri.