Economic

Ordin comun al miniștrilor transporturilor și sănătății privind transportul aerian

Ordin comun al miniștrilor transporturilor și sănătății privind transportul aerian. Pasagerii aeronavelor vor fi grupați pe familii și, în măsura posibilităților, cât mai  distanțați și vor purta obligatoriu măști, atât pentru accesul la bord, cât și pe toată durata călătoriei – potrivit unui ordin comun al miniștrilor transporturilor și sănătății.

Pe perioada stării de alertă, pasagerii vor fi încurajați să efectueze operațiunile de  check-in online și vor trebui să se prezinte la aeroport cu trei ore înainte de decolare.

Ordinul comun al miniștrilor transporturilor și sănătății privind transportul aerian prevede purtarea măștii de protecție de către piloți, în cazul în care aceștia părăsesc cabina de pilotaj, va fi obligatorie, iar personalul navigant își va dezinfecta mâinile după fiecare interacțiune cu pasagerii sau bunurile acestora.

Dezinfectarea aeronavei se va realiza obligatoriu după fiecare rotație, iar accesul la bord va fi permis doar cu un bagaj de mână.

Materialele printate vor fi eliminate de la bord, cu excepția instrucțiunilor de salvare și a pungii.

Pasagerii vor fi instruiți cu privire la completarea în timpul zborului, după caz, a unui formular solicitat de autoritatea competentă în domeniul sănătății publice și predarea acestuia la debarcare.

În cazul în care la bordul aeronavei sunt identificați pasageri simptomatici, se vor aplica procedurile stabilite, iar acei pasageri vor fi  instruiți cu privire la procedurile de debarcare, astfel încât să se evite contactul personal.