Categories: Actual

Pagubă de 60.000 de lei lunar în centrele medicale de permanență din Timiș. Milioane de euro pentru foarte puțini pacienți

Prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu (PSD), anunță ample controale în mai multe centre de permanență, asta după ce s-au descoperit pierderi de aproximativ 4.5 milioane de euro.

Banii pentru funcţionarea centrelor de permanenţă sunt alocaţi prin Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate!

În centrele medicale de permanență din Timiș, chiar dacă nu trec pragul instituției mai mult de 4 pacienți pe zi, cheltuielile sunt cu totul nejustificate. Spre exemplu, în 2021 centrele de permanenţă au înghiţit 22,4 milioane lei, adică aproape 4.5 milioane de euro.

Mai exact, în judeţul Timiş sunt 47 de centre medicale de permanenţă, iar 17 dintre acestea sunt în Timişoara.

Banii au fost decontaţi pentru programul de lucru cuprins între orele 20 şi 8 (pe timpul nopţii). Cum programul a fost prelungit, în intervalul 15 – 8, se aşteaptă ca pentru anul 2022 cheltuielile pentru centrele de permanenţă din Timiş să ajungă la aproape şapte milioane de euro.

Prefectul de Timiş, Mihai Ritivoiu, susţine că a făcut mai multe calculi din care reiese că pentru fiecare centru de permanenţă costul este de peste 61.000 de lei pe lună:

„Plata la fiecare centru de permanenţă, indiferent dacă are sau nu pacienţi, este 80 de lei/oră: 40 lei medic, 20 asistentă şi 20 de lei alte cheltuieli. Asta înseamnă 1.360 lei pentru fiecare zi lucrătoare şi 3.840 lei zi de weekend sau sărbătoare. Fiecare centru cheltuieşte 61.440 lei pe lună, în total 2.887.000 de lei pe an. 12 luni şi 47 de centre de permanenţă înseamnă 34 milioane de lei, aproape şapte milioane de euro pe an”, a declarat prefectul de Timiş, potrivit căruia toate acestea se întâmplă în condiţiile în care în Timişoara sunt centre de permanenţă care au o medie de patru pacienţi pe zi, iar în Lugoj o medie de trei pacienţi pe zi.

„Nu există nicio legătură între sumele de bani cheltuite şi numărul de pacienţi trataţi. Nu am nimic cu asigurarea de servicii medicale în regim permanent unde se impune acest lucru, dar la noi situaţia a scăpat de sub control. Trebuie să salvăm câteva milioane de euro din banii noştri, ai tuturor”, a mai declarat prefectul, potrivit căruia centrele de permanenţă din Timişoara nu s-ar impune din moment ce există două centre de primiri urgenţe la Spitalul Municipal şi la Spitalul Judeţean.

 

Sălăvăstru Alexandru

Alexandru Sălăvăstru, studiază Filosofie românească la Școala Doctorală de Filosofie, a studiat Istorie și Politică militară în România secolelor XIX-XXI la Facultatea de Istorie și Relații Internaționale și Studii Europene la Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti. Din 2020 scrie pentru publicatiile online www.animalzoo.ro și www.infoactual.ro

Recent Posts

Pensionarii, amăgiți cu noua lege a pensiilor. Orele de muncă suplimentare nu sunt luate în calcul

Noua lege a pensiilor aduce schimbări semnificative în recalcularea pensiilor. Sunt vizați în  special pensionarii…

6 ore ago

MAE a emis o atenționare de călătorie! Este stare de urgență

MAE a emis o atenționare pentru călătorii români care se îndreaptă către Franța, cu referire…

6 ore ago

Prețul energiei în România, de aproape trei ori mai mare decât în Germania! Am întrecut și Ungaria

România, deși produce cantități semnificative de energie electrică, se confruntă cu unele dintre cele mai…

7 ore ago

Florin Barbu își propune reglementarea adaosului comercial. Susținerea produselor românești

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a prezentat mai multe inițiative legislative pentru reglementarea adaosului comercial, cu…

8 ore ago

Cardurile bancare vor mai putea fi utilizate doar până în iulie! Ce trebuie să facă clienții

Banca Raiffeisen va efectua o tranziție de la cardurile Mastercard la cele Visa. Măsura este…

9 ore ago

Se încarcă cardurile de energie! Până când sunt disponibili banii

Se va acorda asistență persoanelor vulnerabile pentru a compensa costurile energetice, finanțată parțial din surse…

10 ore ago

This website uses cookies.