Categories: Lifestyle

Parchetul a preluat cazul tragediei de la Victor Babeș. A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă

Parchetul a preluat cazul tragediei de la Victor Babeș și a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Noaptea trecută au fost audiate șapte persoane, iar ancheta continua.

Parchetul de pe lângă Tribunalul București au preluat cazul după tragedia de la Spitalul „Victor Babeș” din Capitală continuă marți, după ce, în timpul nopții au fost audiate șapte persoane, potrivit procurorilor.

Ancheta a fost preluată de Parchetul Capitalei iar un reprezentant al instituției a precizat că au fost deja audiate șapte persoane. Printre acestea se numără și managerul spitalului. Poliția Capitalei a anunțat că audierile vor continua marți, 13 aprilie.

„În cursul nopții cu fost audiate 7 persoane. Astăzi (marți – n.r.) urmează să fie reluate audierile. A fost deschis dosar pentru ucidere din culpă”, au spus, pentru Aleph News, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

 

Raed Arafat a declarat că, luni, în jurul orei 16,25, a existat o creştere bruscă, de peste 6 bari, a presiunii oxigenului în Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă de la Spitalul “Victor Babeş”. Iar când se depăşeşte o presiune de 6 bari, ventilatoarele intră în sistem de autoprotecţie şi se opresc.

„Altfel, presiunea distruge tot mecanismul ventilatorului. Asta se pare că s-a întâmplat, cu toate ventilatoarele din TIR, care s-au oprit împreună şi au creat situaţia de urgenţă din interiorul terapiei intensive mobile. Colegii de acolo au lucrat imediat ca să remedieze situaţia şi să încerce, bineînţeles, să ventileze bolnavii, ca să preia bolnavii pe balon, nu erau toţi intubaţi care erau în TIR”, a precizat șeful DSU.

În cadrul unei declarații de presă de la Palatul Victoria, șeful DSU a mai spus că instalația de oxigen a nu a fost instalată greșit, însă ţeava care a fost instalată era de altă dimensiune.

„Nu a fost instalată greşit. La un moment dat, firma care a făcut instalaţia de oxigen nu era firma care era, să zicem, agreată sau care lucra cu firma de stocatoare de oxigen. Mai mult, ţeava care a fost instalată era de altă dimensiune şi necesita alte acţiuni de autorizare, motiv pentru care s-a refăcut instalaţia la recomandarea firmei care are stocatorul şi a fost totul corectat înainte să fie TIR-ul dat în funcţiune.

Deci, asta e o situaţie care arată că, totuşi, chiar dacă s-a făcut, a fost schimbat acest lucru din timp, înainte să intre TIR-ul în funcţiune. Acest lucru nu s-a făcut ca improvizaţie, şi doar că firma care a făcut prima instalaţie, a făcut-o cu anumite ţevi care nu erau potrivite pentru ce trebuia să funcţioneze acolo. Şi atunci a fost repetată lucrarea, de asta a durat şi vreo două zile în plus să fie pus TIR-ul în funcţiune. Asta a fost o chestiune care, într-adevăr, s-a întâmplat”, a declarat Raed Arafat.

Mocanu Maria

Mă numesc Maria Mocanu! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 13 ani, cu nenumărate articole publicate despre vedete, mondenități, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale. Multe dintre materialele scrise de mine au avut la bază subiecte la zi din evenimentele la care am participat și din care mi-am conceput articolele publicate în spațiul online. Vă mulțumesc pentru aprecieri, dar și criticile aduse sunt constructive pentru mine.

Recent Posts

Românii preferă cumpărăturile online! Comerțul electronic a ajuns la 7 miliarde de euro

Conform estimărilor GPeC, ARMO și ale principalilor actori din sector, valoarea comerțului electronic din România…

21 de ore ago

Guvernul promite salarii mai mari în cultură. Angajații nemulțumiți îl somează pe Ciolacu

Guvernul a hotărât să mărească salariile pentru angajații nemulțumiți, inclusiv pentru cei care lucrează în…

23 de ore ago

Economia României, în pericol! Previziunile Comisiei Europene

Conform ultimului raport al Comisiei Europene, economia României este estimată să crească cu 3,3% în…

o zi ago

Temperaturile vor ajunge la 28 grade! Prognoza ANM

Potrivit directorului ANM, Elena Mateescu, se prognozează că temperaturile vor înregistra o creștere în zilele…

o zi ago

Pensionarii, amăgiți cu noua lege a pensiilor. Orele de muncă suplimentare nu sunt luate în calcul

Noua lege a pensiilor aduce schimbări semnificative în recalcularea pensiilor. Sunt vizați în  special pensionarii…

o zi ago

MAE a emis o atenționare de călătorie! Este stare de urgență

MAE a emis o atenționare pentru călătorii români care se îndreaptă către Franța, cu referire…

o zi ago

This website uses cookies.